Pe 15 septembrie 2008, Lehman Brothers a dat faliment. Cum a înţeles BNR implicaţiile crizei financiare începute cu un an mai devreme şi care ajunsese la “maturitate” în septembrie 2008?
BNR. 25 septembrie 2008: „Analiza celor mai recente evoluţii macroeconomice confirmă reluarea anticipată a procesului de dezinflaţie, dar şi accelerarea creşterii economice în condiţiile menţinerii unei dinamici înalte a investiţiilor şi consumului şi ale unei anumite reduceri a dinamicii soldului negativ al exportului net.”În acel moment am avut certitudinea că BNR nu înţelege implicaţiile crizei financiare globale pentru economia României. Având această percepţie asupra realităţii economice din ţară, dar şi din exterior, reacţia băncii centrale de a restrânge masa monetară şi a impune controlul capitalului în octombrie 2008 este “justificată”. În plus, BNR nu a ştiut nici cum să estimeze efectul dobânzilor de 100% din piaţa interbancară şi 1000% pe piata SWAP pentru economie după ce a intervenit în piaţă şi a retras lei pentru a apăra economia de un presupus atac speculativ.
La două săptămâni după presupusul atac speculaltiv şi la o lună jumătate după falimentul Lehman Brothers, BNR spunea pe 30 octombrie 2008: „Analiza celor mai recente evoluţii macroeconomice relevă continuarea procesului de dezinflaţie şi menţinerea pentru anul 2008 a unui ritm înalt al creşterii economice, susţinut atât de expansiunea investiţiilor cât şi de cea a consumului.”
Eu văd trei lecţii aici:
- BNR nu înţelegea în acel moment mecanismul de transmisie a politicii monetare
- BNR nu a înţeles canalele prin care şocul crizei financiare o să fie transmis în România
- BNR nu a înţeles, deşi teoria economică/monetară specifică foarte clar, ce înseamnă restrângerea masei monetare într-un mod opac şi neaşteptat pentru economie.
Aceste lecţii sunt şi mai clare dacă ne uităm la ce spunea BNR în decembrie 2008 despre cum vede economia în 2009 şi ce politici economice erau necesare în acel moment:
- BNR vedea EXCES de cerere în 2009 “Excess demand will still be there, fuelled by the recent hikes in personal incomes”
- Excesul de cerere IMPUNEA nu numai o politică monetară RESTRICTIVĂ în 2009, dar şi una fiscală “A restrictive monetary policy alone cannot accomplish this task –only a comprehensive and coherent policy mix will do”.
Opinii
16.09.2013

Cum înţelegea BNR economia şi rolul politicii monetare în 2008
Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >







