Eveniment

Senatorul Niţu a participat la deschiderea anului şcolar

Parlamentarul vâlcean s-a deplasat la liceele din Brezoi şi Călimăneşti

Senatorul Remus Daniel Niţu a participat la festivităţile de deschidere a noului an şcolar, alături de profesorii şi de elevii oraşelor Brezoi şi Călimăneşti. Prima întâlnire a avut loc la Brezoi, unde senatorul a amintit că “şcoala românească a trecut prin 20 de ani de căutări şi experimente pentru a găsi cea mai bună formulă pentru un învăţământ de calitate, la standarde ridicate. Există în fiecare instituţie de învăţământ din judeţul Vâlcea profesori foarte bine pregătiţi şi care au, într-adevăr, vocaţia de dascăli. Iar acest lucru este o mândrie pentru noi toţi. Vâlcea face performanţă şi e prezentă în lume prin elevii care se pregătesc aici. ”
Senatorul a adresat urări călduroase tuturor celor prezenţi şi a recunoscut efortul autorităţilor locale şi al conducerii Liceului Teoretic Brezoi în asigurarea unor condiţii corespunzătoare pentru desfăşurarea orelor de curs: “Vă doresc vouă, dragi elevi, să aveţi succese răsunătoare, la fel cum şi dumneavoastră, stimaţi profesori, vă doresc să aveţi parte de cât mai mulţi copii dornici «să înveţe a învăţa». Îi felicit pe domnul primar şi pe domnii directori pentru modul în care arată această şcoală. Este una frumoasă, curată şi înzestrată cu ceea ce este necesar pentru un învăţământ modern de calitate. Urez tuturor celor de faţă cât mai multe cuceriri pe drumul cunoaşterii! Mult succes!”
Al doilea eveniment la care senatorul Remus Daniel Niţu a participat astăzi a fost festivitatea de deschidere a noului an şcolar a Grupului Şcolar Admnistrativ şi de Servicii Călimăneşti. Cunoscând în amănunt nevoia de investiţii pentru reabilitarea acestei şcoli, senatorul a transmis conducerii semnalul de alarmă pe care l-a tras săptămâna trecută, când a sesizat Ministerul Educaţiei Naţionale cu privire la proiectele de modernizare coordonate de acest minister, astăzi blocate.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...