Politică

Apel PDL Vâlcea către Ion Cîlea: „Dă-te jos de pe investiţii!”

Conducerea democrat-liberalilor îl acuză pe preşedintele Consiliului Judeţean de cultul personalităţii

Într-o conferinţă de presă susţinută la sfârşitul săptămânii trecute, deputatul PDL Romeo Rădulescu, alături de vicepreşedintele filialei vâlcene a partidului, Romulus Bulacu, au lansat un nou atac împotriva celor două facţiuni din USL Vâlcea. Considerând că liderii PSD şi PNL din judeţ continuă să fie la fel de nocivi pentru economia zonei, cei doi le-au cerut lui Ion Cîlea, preşedintele PSD şi al CJ Vâlcea, şi liberalului Cristian Buican să îşi asume guvernarea judeţului.

Instituţia lui Cîlea, pe toate bannerele

"Am văzut că şi spitalul judeţean este învelit într-o pânză roşie pe care scrie investiţie realizată de Consiliul Judeţean Vâlcea. Din câte ştiu eu, banii pentru reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă vin de la Uniunea Europeană.", Romeo Rădulescu, deputat PDL

Critic neînduplecat al stopării investiţiilor în turism, în special în domeniul schiabil Transalpina, Romeo Rădulescu i-a cerut preşedintelui CJ Vâlcea, pesedistul Ion Cîlea, mai multă moderaţie în asumarea meritelor pe diverse investiţii. „Aţi fost cu toţii la pârtia de schi de la Vidra. Pe un banner pus acolo se poate citi clar, investiţie realizată cu sprijinul Consiliului Judeţean Vâlcea şi al Consiliului Local Voineasa. Domnul Cîlea să facă bine şi să asigure banii pentru finalizarea lucrărilor la pârtia de schi, altfel nu are niciun rost să îşi pună bannere roşii cu instituţia pe care o conduce peste tot în judeţ. Mai nou, am văzut că şi spitalul judeţean este învelit într-o pânză roşie pe care scrie investiţie realizată de Consiliul Judeţean Vâlcea. Din câte ştiu eu, banii pentru reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă vin de la Uniunea Europeană. Ar trebui să vedem bannere şi pancarte UE acolo, nu cu Consiliul Judeţean”, apreciază deputatul PDL. Nici liberalul Buican nu a scăpat criticilor aduse de Rădulescu, după ce, cu o săptămână înainte, Cristian Buican anunţase că renunţă să îşi asumea măsurile de guvernare locală luate de Cîlea. „Domnul Cristian Buican să îşi asume guvernarea locală. Să îşi aducă aminte de câte ori a urcat cu Ion Cîlea pe scenă şi ce au promis populaţiei”, a mai comentat Romeo Rădulescu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...