Sport

Fotbal deloc, scandal ca la olteni

Războiul orgoliilor dintre cele două Craiove, disputat la Severin, a oferit fotbal cu linguriţa, dar, cum era de aşteptat, scandal la final

În sezonul trecut al Seriei B2, scandalul a fost între cele două echipe din Vâlcea, CSM şi Damila. Acum s-a mutat la Severin, care, deşi nu mai are nicio echipă, s-a văzut nevoit să găzduiască încleştarea dintre rivalele din Bănie ale lui Mititelu şi Olguţa. Derby-ul „Universităţilor”, care îşi revendică palmaresul croit de Oblemenco, Balaci, Ştefănescu şi alţii nu a oferit fotbal de calitate, aşa cum aşteptau cei circa 8.000 de fani ai gazdelor. Tot stadionul a susţinut Craiova lui Mititelu, dar patronul Ştiinţei a fost şi cel mai înjurat personaj.

Care este „adevărata Universitatea” nu s-a stabilit în jocul direct şi nici nu trebuie demonstrat prin vreun document. Suporterii sunt deja împărţiţi, însă deocamdată niciuna din echipe nu arată a candidată la promovare. Pe teren, singura fază cu adevărat notabilă a venit în minutul 32, când fundaşul gazdelor, Milan Mitic a avut golul în creştet, dar a ratat incredibil din 3 metri, trimiţând în bară. ”Nici eu nu-mi explic, am văzut mingea în poartă! Am avut ghinion teribil, probabil cel mai mare din cariera mea. Ar fi fost extraordinar pentru mine să marchez într-o asemenea confruntare”, a spus la final Mitic. În schimb, ”clonele”, care se bucură de o stabilitate financiară de invidiat pentru Liga a II-a nu au avut vreun şut periculos spre buturile lui Hotoboc. „Am încercat să câştigăm meciul, în timp ce cealaltă echipă a jucat foarte defensiv. Cred că am făcut un joc bun, chiar dacă n-a fost cel mai bun din ultima perioadă. Am avut ocazii, puteam să dăm un gol, dar Mitic a nimerit bara cu poarta goală. Aceasta este FC Universitatea Craiova, nu altă echipă! Nu ştiu când vom reveni pe stadionul nostru din Craiova, dar cu siguranţă că acest lucru se va întâmpla cândva. Oricum, am demonstrat că putem să ne batem la promovare. Eu cred că avem forţă să revenim în Liga 1 la finalul acestui campionat”, a spus antrenorul Ştiinţei, Nicolo Napoli, după meci. Cele două echipe din Craiova au ca obiectiv promovarea, dar au ratat startul, acumulând fiecare doar câte două puncte.

Contestaţie împotriva ”clonelor”

Oficialii echipei patronate de Adrian Mititelu au contestat dreptul de joc al tuturor celor 18 jucători trecuţi pe foaie de formaţia antrenată de Erik Lincar, iar arbitrul a Alexandru Tudor le-a reţinut carnetele! Oficialii Ştiinţei acuză că în momentul în care jucătorii de la CSU au fost legitimaţi, clubul nu era încă afiliat. Acum, legitimaţiile sunt la sediul Federaţiei Române de Fotbal, unde Comisia de Disciplină va judeca reclamaţia celor de la FC Universitatea. ”Am arătat că suntem mai buni decât ei, sper să ne revanşăm pe Ion Oblemenco. Mi-au dat lacrimile în momentul în care am auzit imnul. CSU nu va termina campionatul, vor fi excluşi. Aici nu e campanie electorală. Doamna primar a câştigat Primăria în tricoul Universităţii Craiova”, a acuzat Mititelu.
Directorul executiv al CS Universitatea Craiova, Felix Grigore, a confirmat reţinerea celor 18 carnete de joc, însă nu îşi face probleme, fiind convins de legalitatea procedurilor prin care jucătorii au fost legitimaţi. „E normal ca la orice contestaţie să fie oprite carnetele, dar nu ne facem probleme. În comunicatul FRF de pe 14 august se specifică faptul că toate cluburile din Liga a 2-a care au depus cereri de afiliere şi documentele aferente sunt afiliate şi s-a aprobat componenţa seriilor.”, a spus Felix Grigore. Cazul va fi judecat zilele acestea de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal, pentru că verdictul trebuie să se dea până vineri.

Badea vrea fuziunea!

Pavel Badea a susţinut la final că îşi doreşte unirea celor două echipe, dar fără Adrian Mititelu. “Sincer, eu îmi doresc să facem din două Craiove una, una care să-i reprezinte cu succes pe craioveni. Dacă ar fi posibil, n-aş avea nici cel mai mic moment de ezitare în a intra alături de Adrian Mititelu, însă este foarte greu să colaborezi cu dânsul. Domnul Mititelu este imprevizibil, este instabil şi de multe ori acţionează impulsiv. Noi ne dorim să avem echilibru şi să tratăm fotbalul cu respect”.

Tenisuni după joc, provocate de Erik Lincar

Cele două Craiove nu au oferit nimic pe teren 90 de minute, dar au vrut să fie în prim plan după încheierea jocului. Totul a pornit de la antrenorul CSU, Erik Lincar, care, în ciuda tensiunilor, şi-a strâns echipa şi a trimis-o să salute galeria adversă, incitând în acest fel spiritele. ”Juveţii” lui Mititelu au ripostat şi s-a ajuns la îmbrânceli şi tensiuni care puteau fi evitate dacă exista diplomaţie. Publicul rămas în tribune a răbufnit şi a început să strige trivialităţi la adresa primarului Olguţa Vasilescu, creatoarea CSU Craiova. „Consider că a fost un gest lipsit de bun simţ, din partea lui Lincar. M-a dezamăgit atitudinea lui. Nu e posibil să trimiţi echipa să incite la scandal. Publicul a fost fantastic, ne-am simţit ca acasă la Severin. Păcat că i-am dezamăgit şi nu le-am adus victoria”, a spus antrenorul secund Dragoş Bon. Mult mai vehement a fost portarul de rezervă, Andrei Preda, care a avut un conflict şi cu team-managerul Silvian Cristescu. „Totul a plecat de la Lincar, acest ungur! Sper ca această clonă, această echipă a federaţiei, să-şi schimbe numele şi culorile. Cristescu e un trădător, e Iuda. Nu poate spune că e craiovean. Nici el, nici Badea. Pe doamna Olguţa, dacă o căutaţi la ora aceasta, e moartă de beată!”, a declarat portarul de rezervă al Universităţii.

Duel şi la oficială

După joc, spiritele au degenerat şi la tribuna oficială! În timp ce acorda un interviu, Pavel Badea a fost provocat de către bodyguardul lui Adrian Mititelu, ”Calul”, care a aruncat cu un sac de gunoi spre directorul general al CSU, în timp ce acesta discuta cu presa! Au urmat scene reprobabile şi injurii, lucrurile fiind cât pe ce să degenereze. “Aceştia sunt bodyguarzii domnului Mititelu, acesta este un delincvent de drept comun. Acesta a ajuns reprezentantul Craiovei, un delincvent de drept comun, care nu are niciun fel de respect faţă de nimeni. În loc să fie în alte locuri unde ar trebui să se afle, aceştia sunt oamenii care reprezintă Craiova”, a spus Badea pe camerele de luat vederi, în timp ce angajaţii lui Adrian Mititelu abăteau asupra sa o ploaie de înjurături. Chiar şi soţia patronului Ştiinţei, Ileana Mititelu, cu lacrimi în ochi, l-a admonestat pe Badea, l-a împins pe Silvian Cristescu şi i-a acuzat de trădare pe cei de la CSU! Adrian Mititelu a fost cel mai calm, încercând să liniştească spiritele. La final, Pavel Badea a constatat că a rămas fără portofel, acolo unde avea o sumă însemnată de bani.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...