Antrenorul Universităţii Craiova, Nicolo Napoli a surprins la Vâlcea, mizând pe echipa standard, între două jocuri de campionat foarte grele!
Dacă pentru Vâlcea, cupa nu a fost deloc o prioritate, U Craiova şi-a trimis în Zăvoi echipa tip, care s-a întrebuinţat serios, cu trei zile înainte de derbyul de la Severin, cu CS U.
Nicolo Napoli este mulţumit că echipa sa a tranşat calificarea în timpul regulamentar. ”Vâlcea a jucat cu ambiţie, da noi am abordat jocul de azi la victorie, nu contează că a fost cupă. În prima repriză, jocul nu ne-a mers, dar în a doua parte, am jucat mai bine. Chiar dacă am fost egalaţi din penalty, am încercat până la final să câştigăm şi am reuşit. Nu ştiu dacă a fost sau nu penalty, dar am mai avut probleme cu un penalty şi la Satu-Mare. E păcat că nu putem juca în Bănie, dar bine măcar că ne antrenam la Craiova, pe stadionul CFR, dar vom juca la Severin. Am văzut că galeria îl înjură pe patron, dar Mititelu a făcut mult bine echipei, a cheltuit mulţi bani pentru Craiova. Universitatea Craiova a fost mereu una singură, această echipă, nu alta. Sâmbătă va fi un meci normal, jucăm tot să câştigăm, aşa cum abordăm fiecare partidă” a susţinut Napoli.








