Eveniment

Mehedinţi: tâlhar periculos, extrădat în Austria

Gheorghe Alin Bârdeanu are la activ un omor şi 6 tâlhării săvârşite pe teritoriul statului austriac

Un tânăr din comuna Bălăciţa judeţul Mehedinţi, în vârstă de 20 de ani, riscă acelaşi număr de ani de închisoare în Austria pentru omor şi 6 infracţiuni de tâlhărie. Pe numele lui Gheorghe Alin Bârdeanu autorităţile austriece au emis un mandat de arestare european. Asta pentru că după săvârşirea faptelor, cel mai probabil de frică, autorul s-a reîntors în ţară. Zilele trecute, poliţiştii mehedinţeni de la compartimentul Urmăriri l-au prins pe fugar în localitatea natală. Acesta nu s-a ascuns şi nici n-a opus rezistenţă. După încătuşare, Gheorghe Alin Bârdeanu a intrat în procedura de extrădare către autorităţile din Austria. Acolo va fi judecat, condamnat şi îşi va ispăşi pedeapsa.

Îşi ameninţa victimele cu pistolul

Micul criminal căutat de poliţia din Austria pentru săvârşirea a şase infracţiuni de tâlhărie, a fost reţinuţi vineri de Poliţia Mehedinţi. Potrivit autorităţilor judiciare austriece, Gheorghe Alin Bârdeanu, de 20 de ani, din comuna mehedinţeană Bălăciţa, este acuzat de săvârşirea a şase infracţiuni de tâlhărie, una dintre ele urmată de decesul victimei. Acesta acţiona împreună cu încă două persoane care se află arestate în Austria. Infracţiunile au fost comise în perioada 2011-2012. Gheorghe Alin Bârdeanu a fost preluat de poliţiştii Biroului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova în vederea continuării procedurilor de extrădare către Austria. După ce Curtea de Apel Craiova admite extrădarea, Bârdeanu este escortat de poliţiştii români până la Bucureşti. De acolo el va fi preluat de către autorităţile austriece. Surse judiciare ne-au dezvăluit că Bârdeanu şi complicii lui din Austria tâlhăreau numai persoane vârstnice şi de cele mai multe ori le ameninţau cu pistolul, în locuri izolate. În cazul persoanei ucise, Bârdeanu nu a împuşcat-o ci a lovit-o cu brutalitate cu pumnii şi picioarele până când şi-a dat sfârşitul. Sătenii din Bălăciţa susţin că Bârdeanu plecase în Austria după fraţii lui şi acolo s-a înhăiatat cu alţi derbedei ca şi el cărora nu le place munca.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

14.10.2013 - 20:47ceapa:datii ma drumu ca e nevinovat

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...