Cu prilejul manifestărilor organizate la Severin şi Kladovo de Ziua Limbii Române de către Asociaţia Forum pentru Cultură şi Identitate şi Televiziunea Karisma, a fost lansat şi primul număr al ziarului „Jurnal Românesc”, dedicat românilor din Serbia şi finanţat printr-un proiect al DPRRP. Primul număr al ziarului „Jurnal Românesc” a fost lansat pe 30 august la Severin şi pe 31 august la Kladovo, cu ocazia Zilei Limbii Române. Proiectul s-a născut dintr-o dorinţă nestăvilită de dezvoltare a mass-media în Timoc, iar dacă astăzi poate fi lansat primul număr al acestui ziar, iar în cel mai scurt timp o platformă on-line cu acelaşi nume, victoria este una puternic sprijinită de Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP), de unde am câştigat un proiect. Este începutul unui proiect de anvergură ce va avea misiunea de a dezvolta o structură media puternică în această comunitate şi a creiona un viitor luminos pentru media. Vom încerca să găsim, în timp, tineri care să vină în România pentru a studia jurnalismul şi care să lucreze la ziare de limba română în această zonă. O altă perspectivă se va deschide pentru mass-media de limba română din această necăjită comunitate românească, iar aportul DPRRP şi al MAE este definitoriu. Proiectul finanţat, aşadar, de MAE – DPRRP, prin programul „Mass-Media – Mihai Eminescu”, se numeşte „Jurnal Românesc – ziar online şi revistă lunară pentru românii de pretutindeni” şi îşi propune construirea unei platforme media pentru românii din jurul graniţelor. „Presa de limba română a fost şi va rămâne în permanenţă o prioritate şi o necesitate stringentă pentru românii din comunităţile mai vitregite de istorie, precum cea din Serbia. În aceste condiţii, un ziar bine argumentat, bine documentat şi bine difuzat în mediul respectiv poate contribui la dezvoltarea armonioasă a comunităţii, la afirmarea valorilor identitare şi la trezirea conştiinţei naţionale, dar mai cu seamă la educarea fraţilor noştri români în spiritul adevăratei istorii a neamului nostru”, se arată în memoriul justificativ ce a însoţit cererea de finanţare aprobată de Ministerul Afacerilor Externe, prin DPRRP.
Actualitate
09.09.2013
A apărut primul ziar românesc din Serbia

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >







