A VII-a ediţie a Jocurilor Francofoniei, eveniment care va avea loc în perioada 7-15 septembrie, la Nisa (Franţa), va aduce în faţa participanţilor şi meşteri artizani din zona Olteniei, informează Institutul Cultural Român. Participarea românească la ediţia din acest an a Jocurilor Francofoniei va cuprinde o expoziţie de ie românească, demonstraţii de olărit, ţesături tradiţionale (covoare şi ţesături olteneşti) şi sculptură mică (inclusiv icoane din lemn), precum şi demonstraţii de artele străzii, expoziţii de pictură, poveşti şi povestitori. Demonstraţiile de olărit vor fi oferite de Ion Rătezeanu, meşter olar din Târgu Jiu. Profesor la Şcoala Populară de Artă din Târgu Jiu, participant constant la târgurile meşteşugarilor organizate în ţară şi în străinătate, Ion Rătezeanu păstrează cu sfinţenie tradiţia obiectelor casnice de ceramică, în principal străchinile şi oalele de lut, care sunt şi astăzi identice cu cele din Găleşoaia de acum o sută de ani. Creativitatea lui se manifestă în domeniul ceramicii decorative, prin realizarea unor obiecte cărora el le croieşte forme şi culori nemaiîntâlnite. Activitatea sa a fost răsplătită cu marele premiu şi trofeul Târgului Naţional al Meşterilor Populari din România, organizat la sfârşitul lui noiembrie 2009, la Craiova.
Ia românească, expusă
Artista Filomena Tiştere, din Sohodol, Tismana, judeţul Gorj, va prezenta o colecţie de ţesături populare tradiţonale. Cea mai tânără dintre meşterii instructori de la Şoala Populară de Artă din Târgu Jiu prezentă la marile târguri de artă populară, Filomena a învăţat să ţese de la mama ei. A participat la nenumărate târguri de turism în ţară şi în străinătate, la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, la Astra Sibiu, în Madrid, Viena, Berlin, şi a avut o expoziţie personală la Câmpina. De fiecare dată, a dus cu ea ghergheful, pentru ca vizitatorii să poată vedea cu ochii lor cum se lucrează.
Nicu Văideanu este un tâmplar cunoscut în domeniul mobilierului şi al uşilor sculptate. Nicu Văideanu s-a apropiat mai târziu de sculptura mică, de tehnica machetei şi de cea a icoanei de vatră, specifică Ţării Jiului de Sus. Progresele pe care dascălul le-a făcut laolaltă cu elevii săi sunt confirmarea însuşirii tehnicilor specifice acestor migăloase activităţi, cât şi a înţelegerii resorturilor şi reperelor estetice pe care meşterul popular din arealul gorjean şi oltenesc şi le-a stabilit, conservat şi perpetuat. Ajunse la cea de-a VII-a ediţie, Jocurile Francofoniei au loc sub egida Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF). Organizată la fiecare patru ani, manifestarea reuneşte peste 3.000 de tineri sportivi şi artişti din ţările spaţiului francofon. Evenimentele care reprezintă România la Jocurile Francofoniei sunt organizate de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului, Autoritatea Naţională pentru Turism şi Consulatul Onorific al României la Nisa.








