Refuz categoric din partea a doi deputaţi vâlceni de a susţine proiectul exploatării aurifere de la Roşia Montană. Liberalul Cristian Buican şi democrat-liberalul Romeo Rădulescu resping din start ideea de a accepta exploatarea zăcământului de la Roşia Montană prin metoda propusă de RMGC. Dacă democrat-liberalul susţine că premierul Ponta refuză să îşi asume răspunderea pentru intenţia de a da drumul exploatării, Buican susţine că datele prezentate până în prezent nu sunt convingătoare.
Proiect delicat
Speranţa că proiectul „Roşia Montană” nu va intra în dezbatere în Parlament, manifestată de democrat liberalul Romeo Rădulescu, a picat, luni, 09 septembrie, când Ministerul Justiţiei a dat aviz pozitiv pentru Roşia Montană. După ce în urmă cu câteva zile se ştia că nu aprobă controversatul proiect, acum ministerul dă undă verde exploatării cu cianuri a aurului în Apuseni. Chestionat de jurnalişti, luni, cu privire la avizul negativ pe care l-ar fi dat pentru proiectul Roşia Montană, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat că acesta este unul pozitiv, şi nu negativ, cum apăruse, recent, în presă. Săptămâna trecută, presa relata că Ministerul Justiţiei ar fi dat un aviz negativ pentru Roşia Montană şi că Executivul ar fi trecut peste acesta în momentul în care ar fi înaintat proiectul Parlamentului. Potrivit ministrului Cazanciuc, documentul care a apărut săptămâna trecută era unul în lucru şi cuprindea observaţii pe marginea proiectului Roşia Montană. „Aşa am ştiut cu toţii că avizul dat de Ministerul Justiţiei este negativ. Nu înţeleg cum ministrul Cazanciuc şi-a schimbat poziţia peste noapte. Cu un aviz negativ, proiectul nu mai avea ce să caute în Parlament. Oricum, se poate vedea că Ponta nu are curajul să îşi asume responsabilitatea pentru actele semnate de el”, afirmă Romeo Rădulescu.
Buican, supărat pe miniştrii liberali
Pentru liberalul Buican, chestiunea este deja lămurită. „Am cerut date clare de la specialişti în domeniu. Ceea ce ni s-a pus la dispoziţie au fost nişte date insuficiente care nu m-au convins. Eu voi vota împotriva proiectului Roşia Montană”, a afirmat secretarul general al Camerei Deputaţilor, Cristian Buican. Nu doar acest proiect este privit cu îndoială de liberalul vâlcean. „În calitate de reprezentant al judeţului Vâlcea, nu sunt mulţumit de rezultatele guvernării USL. Miniştrii noştri nu s-au mobilizat eficient în a pune în aplicare proiectele cu care am câştigat alegerile din 2012. Le-am atras atenţia că trebuie să îşi schimbe atitudinea. Câţi miniştri îmi răspund mie la telefon? Vă rog să mă credeţi că nici nu îi mai sun”, a comentat Buican pe tema relaţiei dintre guvernanţi şi parlamentarii din teritoriu. Mii de români din întreaga ţară au protestat faţă de proiectul minier de la Roşia Montană. Sub sloganul „UNIŢI, SALVĂM ROŞIA MONTANĂ”, românii au ieşit în stradă la Bucureşti, Cluj, Braşov, Timişoara, Iaşi, Baia-Mare, dar şi în alte oraşe din România şi din străinătate. În Capitală au protestat cel puţin 8.000 de persoane.








