Ultima Oră

Ziua Naţională a Romilor, sărbătorită la Costeşti

Peste 1.000 de romi din toată ţara au venit, duminică, la Costeşti, judeţul Vâlcea, pentru a sărbători Ziua Naţională a Romilor, o manifestare devenită tradiţie de peste două decenii de Sfânta Maria Mică, ce a început la Mănăstirea Bistriţa cu o slujbă religioasă.

Sărbătoarea a început la Mănăstirea Bistriţa cu o slujbă religioasă şi cu rugăciuni ale romilor la moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul pentru a le fi iertate păcatele.

După rugăciunea şi slujba religioasă de la mănăstire, romii căldărari, argintari şi gaborii care sărbătoresc ziua de Sfânta Maria Mică au mers în poiana din Costeşti, judeţul Vâlcea, unde şi-au etalat bogăţiile: maşini de lux, salbe de aur, inele, ghiuluri şi lanţuri din metale preţioase, şi au întins o masă mare cu bucate alese: sarmăluţe, cârnaţi la ceaun, friptură la proţap, dar şi cu vin, ţuică şi fructe.

La Costeşti nu vor veni cei doi autointitulaţi regi ai romilor, Daniel şi Dorin Cioabă, aceştia fiind în doliu după moartea tatălui lor Florin Cioabă.

"Doliu ţin ei, familia, noi nu suntem în doliu fiindcă nu a fost regele nostru. Nu îl recunoaştem, noi nu recunoaştem prinţii, regii, împăraţii, noi respectăm Constituţia României, dar nu regii. Noi suntem creştini, nu suntem penticostali, deci Florin Cioabă nu a fost regele nostru şi nu ţinem doliu după el. Respectăm durerea familiei, dar nu suntem în doliu", a declarat un rom din comunitatea din Buzescu-Teleorman.

La sărbatoare participă, potrivit jandarmilor, aproximativ 1.000 de romi din Vâlcea, Argeş, Gorj şi Mehedinţi.

Primarul din comuna vâlceană Costeşti speră "că nu vor fi probleme deosebite" la petrecerea romilor.
"Poiana este plină de oameni. Am înţeles şi eu că cei doi regi Cioabă nu vor fi prezenţi la Costeşti, nu a venit nici împăratul Iulian şi nici regele Dan Stănescu, dar sunt mulţi reprezentanţi ai etniei, sărbătoarea e în toi. Din taxele colectate de la persoanele participante, strângem bani pe care îi alocăm curăţeniei şi igienizării zonei dupa încheierea manifestării", a declarat primarul comunei Costeşti, Toma Peştereanu.

O sută de jandarmi din Vâlcea şi Craiova, împreună cu poliţiştii din oraşul Horezu, asigură măsurile de ordine şi siguranţă publică.

Legenda spune că un bulibaşă bătrân şi bolnav din judeţul Gorj s-a rugat la moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistriţa pentru a-l ierta de păcate. Imediat ce a ieşit de pe poarta bisericii, bătrânul rom a murit, iar vestea că Sfântul a venit în ajutorul bulibaşei s-a răspândit repede printre romi şi de atunci, în fiecare an, de Sfânta Maria Mică vin să se roage la moaştele acestuia.

Dorin şi Daniel Cioabă, excluşi din organizaţiile romilor

Împăratul romilor Iulian Rădulescu susţine că fraţii Dorin şi Daniel Cioabă au fost excluşi din organizaţiile romilor, "din comunitate", iar 63 de ONG-uri şi formaţiuni politice ale etniei nu îi recunosc ca "regi ai romilor de la Sibiu".

"Sunt 63 de ONG-uri şi formaţiuni politice ale romilor, constituite după Revoluţia din decembrie 1989, sunt organizaţii din Sibiu, Cluj, Bucureşti, Mehedinţi, Olt, Constanţa, Argeş şi din toată ţara care nu îi recunosc pe cei doi regi ai romilor de la Sibiu, fraţii Cioabă. Noi am luat această decizie, iar hotărârea va fi publicată în curând, luni sau marţi, încă sunt discuţii şi se strâng semnături. Semnăturile au fost puse pe document în timpul care a trecut de la moartea lui Florin Cioabă până acum. Cei doi regi Cioabă au fost excluşi din organizaţiile romilor, din comunitate", a declarat Iulian Rădulescu.

Această decizie este susţinută şi de autointitulatul rege internaţional al tuturor romilor creştini de pretutindeni, Dan Stănescu de la Costeşti-Argeş.

Împăratul romilor Iulian Rădulescu se află, duminică, în localitatea argeşeană Albeşti, unde are loc o întâlnire a romilor.

Autointitulatul rege al romilor Florin Cioabă a încetat din viaţă în 18 august, la vârsta de 58 de ani, în spitalul Akdeniz Üniversitesi din Antalya, unde medicii îi montaseră, cu două zile înainte, un dispozitiv care să-i ajute inima să pompeze sânge.

Astfel, Daniel Cioabă, fiul cel mic al lui Florin Cioabă, a fost încoronat rege al romilor din România, el primind coroana, sceptrul şi lanţul cu însemnele "Casei regale" care i-au aparţinut tatălui său. La rândul său, Dorin Cioabă a fost încoronat rege internaţional al romilor.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...