FC Olt şi CS Rm. Vâlcea au remizat azi, la Slatina, 0-0, în prima etapă a Seriei B2.
După un meci echilibrat, două candidate la playoff, FC Olt şi CSM Rm. Vâlcea pornesc fiecare cu câte un punct după jocul direct de azi.
Slatina s-a dovedit mai tare ca în sezonul trecut, având o defensivă centrală mai sigură şi atacanţi de forţă. Vâlcea a jucat bine, a avut o apărare sigură, a avut posesie, însă îi lipseşte sclipirea în ofensivă.
Pentru Slatina, cea mai mare ocazie a venit în minutul 9, când reluarea lui Bancu a zguduit transversala lui Matache. În finalul reprizei, vâlcenii au cerut penalty la un henţ în careu, însă centralul a considerat că nu a fost intenţie. În partea a doua, ambele echipe puteau da lovitura. Oltul a fost periculoasă prin şuturile frumoase ale lui Ignea, iar vâlcenii puteau înscrie în final prin Negruţ, care a tras peste din 6 metri!
”Sunt dezamăgit de atitudinea unora dintre jucătorii mei, dar vom analiza jocul. Sper să începem să câştigăm de etapa viitoare. Mi s-a părut penalty la faza din finalul reprizei. După aspectul jocului, egalul este echitabil”, a spus antrenorul vâlcenilor, Claudiu Niculescu, care a urcat în autocar în aplauzele fanilor slătineni.
”Am luat un punct în lupta directă cu o adversară care noi credem că va fi în playoff. Rezultatul ne mulţumeste, dar nu şi jocul, a fost prea multă prudenţă din partea ambelor echipe. Cred că antrenorul va găsi soluţia optimă”, a spus şi preşedintele Vâlcei, Gh. Constantin.
Siteul nostru a transmis în direct în format livetext jocul de la Slatina!
FC Olt: Mogoşanu-Anghelina, Marincău, Gligor (cpt.), Cruşoveanu-Bancu, Pavel, Ignea, Huţanu-Drăghici, Nkongue. Rezerve Bugiu, Giurcă, Quist, Cuedan, Căpăţână, Abgleta, M. Ion. Antrenor Dan Oprescu.
CSM: Matache-Deaconescu, I. Stoica (cpt.), Tătaru, E. Stoica-Lircă, Bărbulescu-Ad. Popa, Codin, Briceag-Arnăutu. Rezerve A. Popescu, Al. Neagu, Geantă, Samson, Negruţ, Iancu, Cataramă. Antrenor Claudiu Niculescu.
Arbitri: Popa Cătălin (Piteşti - Argeş) - Babadac Ionuţ (Alexandria - Teleorman), Bobe Ionuţ Marius (Videle - Teleorman)
Min 1: A început jocul, în tribunele Stadionului din Slatina sunt circa 800 de spectatori, printre care şi o galerie din Vâlcea
Min 9: Ocazie mare pentru Slatina, Nkongue trimite în transversală!
Min 13: Corner pentru Vâlcea, Arnăutu reia cu capul peste poartă
Min 19: Nkongue pune la încercare apărarea vâlceană, Slatina este mai activă în atac
Min 30: Jocul este echilibrat, fără multe faze de poartă
Min 40: Marincău iese bine din apărare, îl lansează pe Drăghici, care reia cu capul puţin pe lângă poartă!
Min 41: Contraatac Vâlcea cu Adi Popa, care pierde timp şi este blocat
Min 41: Vâlcea cere penalty după un henţ în careu la o învălmăşeală, arbitrul consideră că nu a fost intenţie şi nu acordă nimic, oaspeţii protestează vehement
Min 45: Pauză, 0-0.
Minutul 46: S-a reluat repriza secundă
Minutul 47: Matache iese şi se loveşte de un coleg, portarul vâlcean este accidentat şi este nevoie de intrarea ambulanţei, care intervine tardiv. Matache poate continua meciul
Minutul 54: Iese Lircă, intră Al. Neagu
Minutul 55: Ad. Popa reia cu capul peste poartă
Minutul 57: Schimbare şi la Slatina, iese Pavel, intră Quist
Minutul 68: A doua schimbare la CSM, iese Briceag, intră B. Geantă
Minutul 69: Contră periculoasă a Oltului, Nkongue trage pe lângă
Minutul 70: Schimbare la FC Olt, iese Nkongue, intră Agbleta
Minutul 72: Ultima schimbare la Vâlcea, iese Arnăutu, intră Negruţ
Minutul 74: Ignea şutează senzaţional de la 30 metri, Matache scoate de sub bară!
Minutul 76: Claudiu Niculescu protestează după ce arbitrul nu întrerupe jocul la o accidentare a lui E. Stoica, antrenorul vâlcean este apostrofat de public
Minutul 85: Vâlcea este mai insistentă pe final, dar nu are clarviziune în faţa porţii
Minutul 89: Fază frumoasă Vâlcea, Negruţ scapă singur, dar trage peste poartă!
Minutul 90: Ocazie şi pentru gazde, Agbleta pătrunde periculos pe stânga, dar Matache apără cu emoţii.
Se arată 6 minute de prelungire
Minutul 92: Ignea trage superb de la 20 de metri, Matache era spectator, mingea trece puţin pe lângă!
Minutul 94: Iese Drăghici, intră M.Ion
Minutul 96: FINAL, 0-0.








