Sport

Hip-hip, ura!

Victorioşi prin neprezentare

Titlul mi-a fost sugerat de un eveniment recent, la care am mers cu mult interes. Meciul de prezentare a noii echipe de fotbal a oraşului Râmnicu Vâlcea, în compania mult mai cunoscutei Dinamo Bucureşti. Sâmbătă, 31 august 2013, pe stadionul din Parcul Zăvoi, la ora 11. Nu sunt vreun fan înrâit. Îmi place fotbalul de bună calitate şi îmi sacrific uneori câteva ore pentru ceea ce promite a fi un bun spectacol sportiv. În cazul cu pricina, spectacolul care mă interesa cu adevărat nu era jocul în sine, ci prezentarea cu nume şi prenume a jucătorilor celor două echipe. Pentru a-i putea urmări de-a lungul şi de-a latul terenului, pentru a-i recunoaşte pe stradă şi pentru a-i putea admira. Îi recunosc şi acum, cu chipuri modificate de timp, pe stradă, pe jucătorii de primă ligă ai Vâlcii: Carabageac, Teleşpan, Başno şi vi i-as putea desena pe Petrică, cel care a ridicat Cupa României deasupra capului, pe Pintilie, pe Cincă – dispărut atât de tânăr dintre noi! – pe Vergu şi pe veşnic-juniorul Enache. Ori de câte ori privesc în lungul străzii care duce spre stadion, mi se pare că-l zăresc pe profesorul Traian Popa, în treningul său ponosit, de celibatar dăruit profesional oricărui copil talentat la fotbal. S-a dus de mult dintre noi, anunţând declinul prelungit prin care urma să treacă fotbalul fără orizont, practicat în ultimele decenii, pe aici.

A urmat un meci în două viteze, fără viziuni strategice de ambele părţi în prima repriză, cu logică şi bărbăţie în cea de a doua. Cu două goluri marcate de bucureşteni, în primele patruzeci şi cinci de minute şi cu trei marcate de vâlceni, în celelalte patruzeci şi cinci.

Şi m-am foit tot timpul pe scaun întrebând în stânga şi în dreapta cum se numeşte 13 de la bucureşteni, singurul fotbalist total de pe teren, şi 8, 9 şi 10 de la vâlceani, pe fază la oportunităţile de a înscrie. Am aflat cu greu, după meci, pe drumul spre casă că se numeau aşa şi aşa, parcă Lazăr, sau nu mai ştiu cum.

Pentru că prezentarea fotbaliştilor, după care am alergat până la stadion, n-a avut loc de fel, după câte v-aţi dat seama. Nici cu majorete, nici fără, nici cu aplauze la tribune deschise, pline cu peste cinci mii de oameni, nici după ce tribunele s-au golit. Ba, parcă, am auzit nişte nume în difuzoare în timp ce lumea dispărea de pe stadion, dar poate erau ale celor care au organizat această neprezentare de jucători.

O victorie meritată, cu 3-2, pentru vâlceni. Şi o neprezentare la fel de victorioasă asupra asistenţei nedumerite de o aşa elementară omisiune.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...