Noua sesiune parlamentară se anunţă foarte încărcată. Multe legi importante vor ajunge în comisiile parlamentare, printre care pachetul ce vizează reforma sistemului de sănătate, modificările pe care Guvernul vrea să le aducă la Codul fiscal, actele normative privind măsurile de combatere a evaziunii fiscale, legea bugetului de stat pe 2014 etc. Şi adoptarea Statutului senatorilor şi deputaţilor va fi o altă prioritate pentru parlamentari. Deputatul UNPR, Constantin Dan Mayilu este pregătit să intervină drastic pe proiectul de lege ce vizează reforma în sănătate, folosind ca exemplu modelul legislativ croat. În cazul în care amendamentul gândit de Mazilu va trece, medicii ar putea face închisoare pentru luare de mită.
„În Croaţia, luarea de şpagă de către doctori se pedepseşte cu ani grei de închisoare şi, în felul acesta, a fost stopat fenomenul. La noi, din păcate nu există voinţă.... Ţin minte un caz care m-a şocat acum câţiva ani. Eram întâmplător în vizită la un prieten într-un spital din Bucureşti şi am văzut cum un medic i-a dat înapoi unei femei foarte amărâte cele 3 milioane, spunându-i ca l-a confundat cu frizerul de îi dă atât de puţini bani pentru o operaţie foarte complicată pe care i-o făcuse soţului ei. Am rămas fără cuvinte. Biata femeie, deşi umilită, s-a bucurat că aşa a avut bani să se intoarcă acasă la Galaţi”, povesteşte deputatul vâlcean.








