Economic

Euro rămâne la prefixul 4,44

Evoluţia leului, în perioada analizată, a fost una destul de calmă, comparativ cu cea a altor monede din regiune care au înregistrat deprecieri în faţa euro.
Ea a fost marcată, în cea mai mare parte, de factorii externi, în special de dorinţa SUA de a declanşa un atac asupra Siriei, după ce au apărut informaţii referitoare la faptul că guvernul de la Damasc ar fi utilizat gaze toxice împotriva populaţiei civile.
Un adjunct al purtătorului de cuvânt al Casei Albe a afirmat că preşedintele Obama îşi rezervă dreptul de a acţiona unilateral împotriva regimului sirian (o „lovitură de avertisment”) cu scopul de a-l pedepsi pentru că a folosit arme chimice, fără să aştepte ONU sau aliaţi ca Marea Britanie.
Aceste planuri au tensionat pieţele financiare, provocând refugierea în activele „de refugiu”, precum moneda americană sau aurul.
În aceste condiţii, cursul dolarului american a crescut la 3,3516 lei, pentru ca la finele perioadei să coboare la 3,3441 lei.
La începutul intervalului, cursul euro s-a aflat pe apreciere, atingând în 29 august un maxim de 4,4466 lei. În următoarele două şedinţe, moneda unică s-a aflat pe scădere, ea coborând la finele perioadei la 4,4221 lei, o medie mai mică, de 4,4111 lei, fiind înregistrată în 8 august.
Leul s-a apreciat datorită faptului că preşedintele Barack Obama a decis să solicite autorizarea Congresului pentru o eventuală intervenţie militară în Siria, iar piaţa americană a fost închisă, în 2 septembrie, sărbătorindu-se Ziua Muncii.
În piaţa la termen de la Sibiu, euro s-a tranzacţionat pentru scadenţa de luna aceasta la 4,4444 lei, iar pentru decembrie la 4,475 lei.
După o creştere la 3,6147 lei, francul elveţian a coborât la finele perioadei la 3,5904 lei.
Aversiunea faţă de activele considerate riscante a produs scăderea perechii euro/dolar de la 1,34 dolari, la 1,3174 dolari, cel mai scăzut nivel începând cu 25 iulie, pentru ca la finele perioadei tranzacţiile să se realizeze la 1,3192 – 1,3227 dolari.
Investitorii aşteaptă publicarea mai multor date economice de pe cele două maluri ale Atlanticului, în special a celor referitoare la piaţa muncii din SUA, un indicator în funcţie de care Rezerva Federală îşi reglează politica sa monetară.
O scădere a numărului de şomeri, ar permite Fed să reducă, la jumătatea lunii, programul său de relaxare cantitativă, prin care injectează lunar 85 miliarde dolari în economia SUA.
În ceea ce priveşte preţul unciei de aur, acesta a urcat, la jumătatea perioadei, la Londra, la 1.433,83 dolari, nivel care se mai înregistra în prima parte a lunii mai.
La Sibiu euro a scăzut pentru scadenţa lunară de la 1,3399 la 1,3185 dolari, pentru decembrie de la 1,3355 la 1,3206 dolari, iar tranzacţiile pe martie şi iunie viitor s-au realizat la 1,33 dolari. Preţurile futures pe uncia de aur cu scadenţa octombrie au coborât de la 1.429 la 1.392 dolari.
Analiza cuprinde perioada 27 august – 2 septembrie.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...