Societatea care manageriază Spitalul Judeţean din Severin printr-un contract încheiat cu CJ Mehedinţi a rămas fără obiectul muncii. Săptămâna trecută, cei de la firma „Tetraedru” au anunţat că au numit un nou manager întrucât actualul director, Doina Borugă, şi-a dat demisia. Imediat, aceasta din urmă a anunţat public că cei de la „Tetraedru” mint în privinţa demisiei sale, pe care au falsificat-o, şi că a înaintat plângere la Parchet pentru abuz şi fals în acte publice. Preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, n-a stat cu mâinile în sân, ci a luat două decizii chiar în aceeaşi zi: a suspendat contractul de management dintre CJ Mehedinţi şi firma Tetraedru până la soluţionarea penală de către Parchet a reclamaţiei Doinei Borugă şi a repus-o pe aceasta în funcţia de manager al spitalului judeţean.
Spitalul Judeţean din Severin a rămas fără firma care îi asigura contractul de management, printr-un contract încheiat cu CJ Mehedinţi, din cauza unui scandal aparent banal. Săptămâna trecută, Doina Borugă a fost înlocuită din funcţia de director al spitalului Severin de către cei de la firma de management privat „Tetraedru” cu un domn din Bucureşti pe nume Florea Buţă. Însă acest Florea Buţă n-a mai apucat să fie înscăunat, căci Doina Borugă a revenit pe funcţie chiar în aceeaşi zi, printr-o decizie luată de baronul CJ Mehedinţi, Adrian Duicu. Iniţial, cei de la „Tetraedru” au anunţat printr-un comunicat de presă că Doina Borugă şi-a dat demisia. Însă Doina Borugă a declarat imediat că nu-i adevărat şi că la mijloc este vorba de un fals în acte publice pe care îl va reclama atât la Parchet cât şi la preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu. Chiar în aceeaşi zi, cei de la „Tetraedru” aveau să constate că demisia-destituirea Doinei Borugă se va întoarce împotriva lor ca un bumerang şi îi va costa scump acest lucru. Este vorba de suspendarea contractului de management al spitalului încheiat cu CJ Mehedinţi. Cel mai probabil, în decizia lor, cei de la „Tetraedru” nu s-au consultat în prealabil cu baronul Adrian Duicu şi nu au luat în calcul că Doina Borugă are şi putere politică, fiind consilier local severinean.
Adrian Duicu n-a aruncat-o din braţe pe Doina Borugă
În urma plângerii penale depusă de Doina Borugă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, a emis în cursul zilei de miercuri o dispoziţie prin care a suspendat contractul de management cu firma Tetraedru Medical Consulting până la soluţionarea cauzei penale. Totodată, printr-o altă dispoziţie, Doina Borugă a fost repusă în funcţia de manager cu titlu interimar. În dispoziţia semnată de preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, şi avizată de secretarul instituţiei se arată: „Având în vedere Referatul comun nr. 9239/28.08.2013 al Direcţiei juridice, achiziţii publice, relaţia cu Consiliul Judeţean, Direcţia Resurse Umane şi Direcţia Economice prin care din motive obiective se propune suspendarea contractului de management nr. 414/2011 încheiat între Consiliul Judeţean, în calitate de beneficiar, şi SC TETRAEDRU MEDICAL CONSULTING SRL, în calitate de prestator, până la soluţionarea cauzei penale”. Printr-o altă dispoziţie, Adrian Duicu o readuce pe Doina Borugă în funcţia de manager interimar la Spitalul Judeţean Mehedinţi „în vederea asigurării managementului acestei instituţii publice”. Miercuri dimineaţă, Doina Borugă a depus o plângere penală la Pachetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin pentru fals şi uz de fals împotriva firmei TETRAEDRU MEDICAL CONSULTING SRL.
Uite demisia nu e demisia!
Managerul general al unităţii medicale, Doina Borugă, a fost schimbată miercuri, 28.08.2013, din funcţie cu un domn pe nume Florea Buţă din Bucureşti.Această decizie a fost luată şi anunţată de către firma privată „Tetraedru”, cea care a câştigat contractul de management al spitalului judeţean, scos la licitaţie de către Consiliul Judeţean Mehedinţi.
Managerul general al unităţii medicale, Doina Borugă, a fost schimbată miercuri, 28.08.2013, din funcţie cu un domn pe nume Florea Buţă din Bucureşti. Această decizie a fost luată şi anunţată de către firma privată „Tetraedru”, cea care a câştigat contractul de management al spitalului judeţean, scos la licitaţie de către Consiliul Judeţean Mehedinţi pe vremea fostului preşedinte al CJ Mehedinţi, Marius Bălu. În timp ce reprezentanţii firmei „Tetraedru” anunţau că Doina Borugă şi-a dat demisia, aceasta susţinea că nici vorbă de aşa ceva: „Nu mi-am dat nicio demisie şi îmi rezerv dreptul de a-i reclama la Parchet pe cei de la Tetraedru. E un fals în acte publice demisia mea. S-au folosit de o hârtie, au pus o dată şi din acest motiv o să îi acţionez în instanţă. Da, acel domn cu chelie, de la conducerea firmei Tetraedru, domnul Dumitraşcu îl cheamă, mi-a adus la cunoştinţă că nu mai sunt managerul spitalului. Dar lucrurile nu vor rămâne aşa. Eu sunt acum la Consiliul Judeţean Mehedinţi să aduc la cunoştinţă ce mi s-a întâmplat, să îi informez că e o ilegalitate şi un abuz şi totodată să arăt că atâta timp cât am fost manager am crescut Indicele de Complexitate, l-am îmbunătăţit. Acest Indice contează la Casa de Sănătate pentru plata serviciilor către spital. Cine este noul manager? Am înţeles că e un domn din Bucureşti”, ne-a declarat Doina Borugă.
Tetraedru a anunţat oficial „demisia fostului manager”
Într-un comunicat de presă, reprezentanţii firmei de management „Tetraedru” au anunţat oficial că Doina Borugă şi-a dat demisia în data de 26 august 2013 şi că numirea noului manager are ca scop îmbunătăţirea activităţii manageriale atât din punct de vedere operaţional, cât şi financiar „Tetraedru Medical Consulting, urmărind optimizarea activităţii de management, a decis numirea domnului Florea Buţă în funcţia de Manager Persoană Desemnată al Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu-Severin, începând din data de 27.08.2013. Prezenta decizie are la bază prevederile Legii 95/2006, ale Contractului de Management Numărul 414 din data de 19.01.2011, demisia fostului manager - cu numărul 1826/26.08.2013. Prezenta decizie are ca scop îmbunătăţirea activităţii manageriale atât din punct de vedere operaţional, cât şi financiar, având în vedere perioada dificilă prin care trec spitalele din România”, se arată în comunicatul de presă emis de către reprezentanţii „Tetraedru” în ziua cu pricina.








