Politică

Partidul România Mare îşi reface structurile în teritoriu

Liderii vâlceni şi secretarul general Corneliu Ciontu vizează un scor de 10% la următoarele alegeri parlamentare

Peremiştii par hotărâţi să revină în forţă, după ce întreg scandalul dus între conducerea partidului şi Vadim Tudor a dus formaţiunea la un prag electoral de 1,4%. După opt ani de turbulenţe şi lupte intestine în cadrul partidului, secretarul general Corneliu Ciontu revine cu un plan ambiţios: „Vreau 10% la următoarele parlamentare”.

Alegerile europarlamentare sunt testul

Pentru conducerea PRM, anul viitor şi mai ales examenul europarlamentarelor reprezintă primul test în ceea ce priveşte posibilitatea partidului de a reveni în Parlament. „Am pierdut trendul acum opt ani de a scăpa de eticheta de partid naţionalist şi de a ne menţine o poziţie forte în Parlamentul României. La ultimele alegeri, de la 13%, am coborât ştacheta până la 1,4%. Obiectivul nostru este unul clar. Trebuie să reorganizăm şi să reînfiinţăm structurile teritoriale, iar în 2016 să obţinem cel puţin 10%.”, a precizat Corneliu Ciontu.

Concurs de proiecte pentru candidaţii la primării

Vicepreşedintele la nivel naţional, vâlceanul Ion Nuică, ca şi responsabilul organizaţiei municipale, Adrian Voican, au menţionat că partidul va face în următoarele luni o selecţie a membrilor în vederea desemnării viitorilor candidaţi la primăriile importante din judeţ. „Putem să spunem că trei dintre cei prezenţi la această masă doresc să candideze la Primăria Râmnicului. Lucruile nu vor sta însă chiar aşa. Avem de gând să iniţiem un concurs de proiecte pentru a desemna cel mai bun om care să reprezinte partidul într-o competiţie electorală importantă. Până în toamnă, însă, va trebui să ne ocupăm de reorganizarea structurilor din teritoriu şi să organizăm alegeri noi”, a declarat Ion Nuică.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...