Actualitate

Zgonea faţă cu diplomaţia

Preşedintele Camerei Deputaţilor a fost invitat la Reuniunea Naţională a Diplomaţiei Române

Invitat să participe la Reuniunea Naţională a Diplomaţiei Române, Valeriu Zgonea s-a folosit de prilej pentru a menţiona paşii importanţi făcuţi de Parlamentul României în atingerea obiectivelor de politică externă a ţării. Printre aceştia se numără şi revitalizarea Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP). „Ieri am avut plăcerea şi onoarea să particip la Reuniunea Naţională a Diplomaţiei Române. M-am folosit de această ocazie pentru a aduce în atenţia publicului prezent contribuţia deloc neglijabilă pe care forul legislativ al ţării noastre o aduce la materializarea politicii sale externe. Printre realizările mai recente se numără şi contribuţia la deblocarea impasului în care se afla SEECP şi transformarea acesteia în Adunare Parlamentară. Important de menţionat este faptul că sesiunea inaugurală a acestei Adunări va avea loc în Bucureşti, în 2014”, a precizat preşedintele Camerei Deputaţilor pe contul său de pe Facebook.
Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est a fost lansat la iniţiativa Bulgariei în 1996. La reuniunea prezidată de Bulgaria din 1996, ţările din Europa de Sud-est au pus bazele pentru cooperarea regională în scopul de a crea o atmosferă de încredere, relaţii de bună vecinătate şi stabilitate. O caracteristică specială a SEECP este faptul că este o formă originală de cooperare între ţările din regiune, lansată din proprie iniţiativă, şi nu la iniţiativa unor organizaţii internaţionale sau ţări. În această privinţă, SEECP caută să se definească ca o voce autentică a Europei de Sud-est, complementară la Pactul de Stabilitate, SECI sau Acordul de stabilizare şi asociere.Obiectivele de bază ale cooperării regionale în cadrul SEECP includ consolidarea securităţii şi a situaţiei politice, intensificarea relaţiilor economice şi de cooperare în domeniul resurselor umane, democraţie, justiţie, şi lupta împotriva activităţilor ilegale. Intenţia SEECP este de a permite membrilor săi să se apropie de structurile europene şi euro-atlantice, prin consolidarea relaţiilor de bună vecinătate şi de transformare a regiunii într-o zonă de pace şi stabilitate.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...