Sport

Fotbal, Cupa României, faza a IV-a

Cele două echipe din Craiova se califică la braţ în cupă

Motru şi Alro au fost eliminate

Dacă CSU Craiova s-a calificat la pas, iar U Craiova a tremurat la Piteşti, Alro şi Motru au părăsit competiţia, fiind eliminate de adversare modeste.

Cum era de aşteptat, CSU Craiova nu a avut probleme la Tg.Jiu, în faţa ”satelitului” Pandurii. Trupa lui Lincar a spulberat Pandurii II cu 6-1 şi s-a calificat la pas în următoarea fază a cupei. Pentru CSU au marcat Dragu (25), Voinea (49), Dragalina (58, 62 - pen.) Fl. Pârvu- FOTO- (68, 73), în timp ce reuşita de onoare a gorjenilor i-a aparţinut lui Vlăduţi (minutul 85). De remarcat dubla mijlocaşului Florian Pârvu, care a jucat doar 35 de minute!

Nou-promovată în Liga a II-a, Minerul Motru a pierdut, scor 0-1 la Brad, cu Aurul şi devine clar că trupa lui Ştefan Nanu va avea viaţa grea în eşalonul secund.

Alro Slatina a fost şi ea eliminată, după prelungiri, 2-3 la Târgovişte, cu Chindia, însă trupa lui Dan Oprescu a avut un adversar foarte dificil. Ca şi Slatina, Chindia a evoluat sezonul trecut în Liga a II-a, a retrogradat pe criteriul sportiv, dar dâmboviţenii puteau rămâne în eşalonul secund, însă conducerea clubului a refuzat, alegând Liga a III-a. Pentru Alro au marcat Ignea (minutele 22 şi 86, ambele din penaltyuri obţinute de Nkongue), reuşitele gazdelor aparţinând lui Cherchez (minutul 20), Honciu (minutul 50 din penalty) şi Vătavu (minutul 113). Slătineanul Siminic a fost eliminat în minutul 112 pentru cumul de cartonaşe.

În noctură, U Craiova s-a impus după prelungiri, 2-1 cu noua echipă a Primăriei din Piteşti, SCM Argeş. Pentru craioveni au marcat V.Gheorghe(minutul 96) şi Frăsineanu (minutul 112 din penalty), în timp ce pentru gazde a punctat Dulcea (minutul 98).

Meciurile din turul V vor fi stabilite de FRF, în baza criteriului geografic, iar şansele sunt foarte mari ca FC U şi CS U să se întîlnească şi în Cupă, cu 4 zile înainte de a juca una împotriva celeilalte şi în campionatul Ligii 2!

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...