Opinii

 

Efectul creşterii salariului minim nu este nici inofensiv şi nici liniar

Am văzut că sunt aduse două argumente pentru a convinge opinia publică că o creştere a salariului minim este inofensivă. Deşi este clar că salariul minim reprezintă un cost pentru o firmă, ni se spune că:

1) Creşterea salariului minim este prea mică pentru a conta.
2) România are şi aşa un salariu minim prea mic faţă de media salariului minim din Europa.

Referitor la punctul 1), autorii care sustin că această creştere nu contează pentru că este prea mică uită să se uite la distribuţia salariilor în România. O creştere a salriului minim de la 700 RON la 800 RON creşte ponderea acestuia în numărul angajaţilor de la 6% la aproape 17%. Este adevărat că această creştere este mică nominal dar efectul sau COSTUL este suportat de mult mai multe companii. Vorbim aici de companii care nu au mai avut profit de câţiva ani de zile şi şocul fiscal oricât de mic pentru cei care nu-l plătesc este neliniar şi efectele la fel.

Trecand la punctul 2, poate părea trist că România are cel mai mic salariu minim din Europa. Dar cei care propun un salariu minim mai mare şi care sfătuiesc actuala echipă de guvernare au o problemă mult mai mare. România este cu Bulgaria la coada clasamentului în ceea ce priveşte PIB pe cap de locuitor. Pentru a avea cheltuieli publice mai mari şi salariu minim mai mare echipa actuală, care decide pentru noi, ar trebui întâi să “producă” creştere economică.

Din punctul meu de vedere, singura combinaţie pentru a reporni economia: reducerea de taxe şi cheltuieli publice concomitant.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...