Calea pierzaniei n-a meritat niciodată o analiză. Dovadă stă istoria nescrisă a pierzaniei. Sunt civilizaţii întregi, dispărute în neant, fără putinţa de a lăsa niciun mesaj, odată angajate pe calea pierzaniei. O poveste, o schiţă despre cum se intră, despre cum se parcurge şi despre cum se încheie drumul pierzaniei. Toate poveştile despre oamenii angajaţi pe calea aceasta, individual sau colectiv, se încheie brusc, înaintea primului pas din ceea ce numim aici calea pierzaniei.

Nu sunt dintre cei care cred că omenirea se încheie o dată cu generaţia sa, ca ultim bastion al valorilor umane. Dimpotrivă. Generaţia mea, născută şi maturizată în plin comunism, operează şi acum cu valorile de carton ale butaforiei roşii. La care se întoarce cu voluptate, ori de câte ori i se dă peste mâna întinsă către stat. Întinsul mâinii - un gest reflex, venit din utopiile egalitariste şi paternaliste din trecut.

Nu sunt nici dintre cei care cred că generaţiile mai noi au în tinereţea proprie piatra filozofală a reuşitei. Din simplul motiv că ele sunt produsul aceleiaşi culturi despre care vorbeam mai înainte. Formate în şcoli, în ultimul sfert de veac, cu programe şi persoane educaţionale în derivă, a căror singură trăsătură comună este furatul căciulii şi al examenelor. Sau plătitul, ca s-o spunem mai direct. Este amuzant să vezi cum, acum, persoane formate în acest fel în trecutul apropiat, ajunse în instituţii de putere statală, vânează pe cei ce continuă să vândă pe bani ascensiunea şcolară a liceenilor şi a studenţilor de azi. Dintr-un motiv care se vrea moral, bineînţeles!

Nu în generaţii stă răspunsul la intrarea sau la ieşirea de pe calea pierzaniei. Şi, probabil, nici în vârstele mai zglobii sau mai pline de înţelepciune.

Eu nici nu cred cu adevărat că am fi angajaţi pe o cale a pierzaniei, cum lasă să se înţeleagă analiştii şi mediile de informare din interiorul şi din exteriorul acestei ţări. La fel cum nu am crezut nici în zecile de previziuni ale sfârşitului lumii, cu care am fost prevenit de-a lungul întregii mele vieţii.

Tocmai de aceea îl înţeleg pe preşedintele ţării şi când face comparaţii între buna fertilitate a romilor şi slaba creştere demografică a românilor şi când omagiază pe regele romilor, trimiţând la groapa istoriei regalitatea românească. Aşa cum l-am înţeles şi când a încurajat expansiunea politicii ungureşti în Ardeal şi când a înfierat-o cu mânie naţională. Şi spun că le înţeleg pe toate acestea ca pe orice altceva, dar nu ca pe o angajare pe calea pierzaniei colective, cum aud în diverse traduceri şi interpretări.

Deci nici în indivizi nu poate sta răspunsul la intrarea sau la ieşirea de pe calea pierzaniei, vreau să spun. Chiar dacă noi, românii, interpretând simplist dramaturgii religioase, vedem din când în când în tupeul unor băieţi şi fete de pe aici, ceva din spiritul mesianic al salvatorilor de la căderea în neant. Ca şi cum destinul ar şti de tupeul cuiva.

Ce mă preocupă cu adevărat în legătură cu acest subiect este faptul că, parcurgând până la capăt calea pierzaniei, nicio civilizaţie n-a lăsat în urmă vreun supravieţuitor. Şi o spun mai cu seamă pentru toţi aceia care se iluzionează cu visul supravieţuirii individuale, în situaţii asemănătoare. Până şi din moarte s-au mai întors câţiva. De pe calea pierzaniei, nimeni, niciodată. Poate fi un bun motiv să nu laşi să se ajungă pe această cale, dacă tot te-ai apucat să trăieşti într-o comunitate.

Sunt chiar optimist în legătură cu calea pierzaniei. Dacă vă uitaţi în istorie, civilizaţiile pierdute au lăsat în urma lor un nivel foarte înalt de stare materială şi de organizare socială. Nivel de care civilizaţia românească e extrem de departe, după cum glumim noi înşine, între noi.

Până la urma-urmei, nimeni nu ştie cauza care a trimis în neant civilizaţiile din urmă cu mii şi zeci de mii de ani. Dispariţia vieţuitoarelor gigant e pusă pe seama meteoriţilor, a oamenilor pe seama cataclismelor terestre, a molimelor şi a altor blestemăţii. La o adică, dacă e să fie, se poate găsi şi pentru noi, românii, o explicaţie convenabilă, că doar nu ne-om fi născut cu ghinion pe acest pământ!