În etapa a VI-a a Ligii Naţionale, Pandurii s-a impus categoric duminică seara, în deplasare, scor 5-1(1-0) cu Concordia Chiajna.
După două eşecuri consecutive în campionat, pandurii lui Pustai au făcut scor cu Chiajna şi au urcat pe locul 7 în clasament, cu 10 puncte.
Gorjenii au deschis scorul la jumătatea primei reprize, prin Erico da Silva, care a înscris printr-o lovitură de cap, după un corner executat de Eric . În partea secundă, Eric a ieşit la rampă şi a marcat printr-un şut superb din marginea careului, în minutul 56. Breeveld avea să majoreze scorul doar două minute mai târziu, în urma unei respingeri greşite a portarului Râmniceanu.
Gazdele au avut o tresărire de orgoliu în minutul 80, când Orlando a profitat de o ieşirea eronată a lui Stanca şi a înscris frumos, din unghi închis. Finalul a aparaţinut însă tot oltenilor. Lituanianul Matulevicius a înscris în minutul 84 pentru 4-1, pentru ca Ciucur să închidă în prelungiri tabela la 5-1.
Trupa lui Pustai visează să producă surpriza joi la returul din play-off-ul Europa League, din Portugalia, cu Braga.”Ne-am temut de acest joc, Chiajna venea după două victorii consecutive, l-am tratat cu seriozitate şi am câştigat destul de lejer, pentru că am mai fructificat din ocaziile avute. La Braga sper să jucăm mai bine, va fi cu totul altceva, poate cel mai important meci de până acum, trebuie să avem încredere în noi, nu avem ce pierde, ne-am depăşit condiţia ajungând până aici.T rebuie să jucăm curajos şi dacă avem o şansă, să o fructificăm” a spus antrenorul Cristi Pustai.
Cei trei jucători transferaţi de Pandurii Târgu Jiu în ultima săptămână, David DiStefano, Alex dos Santos şi Paulo Dinarte Gouveia Pestana – Paulinho, s-au antrenat cu echipa la Bucureşti înaintea meciului de la Chiajna, după care au urmărit jocul din tribună.
Chiajna: Râmniceanu - V. Creţu, Melinte, Leca, Bucurică - Neagu, Ispir, Coşereanu (59 Onduku), N. Roşu - A. Zaharia, D. Florea (42 Orlando). Antrenor: Ionuţ Chirilă.
Pandurii: Stanca - Unguruşan, Erico, Christou, Momcilovic - Breeveld, P. Anton (62 C. Cristea) – Buleică (46 Nicoară), Eric, Sipo (54 Ciucur) – Matulevicius. Antrenor: Cristi Pustai.
Arbitri: Teodor Crăciunescu – Stelian Slabu, Daniel Mitruţi








