Pandurii Târgu Jiu a fost învinsă, joi, cu scorul de 1-0 (0-0), de formaţia portugheză Sporting Braga, într-un meci disputat, la Cluj-Napoca, în manşa întâi a play-off-ului Ligii Europa.
Golul portughezilor a pornit de la greşeala lui Erico, care i-a pus pe contraatac pe oaspeţi, mingea a fost trimisă în bară de Ruben Micael, apoi a revenit la Alan, care a şutat balonul pe jos în faţa porţi, de unde Yazalde l-a deviat în poartă. După primrea golului, Pustai a schimbat sistemul cu care a abordat prim arepriză, unul cu cinci fundaşi, iar oltenii au pus presiune la poarta Bragăi. În ciuda câtorva situaţii favorabile, mingea nu a intrat în poartă şi astfel Pandurii pierde cu 0-1, iar şansele de calificare sunt foarte mici.
Returul se va disputa peste o săptămână, în Portugalia şi va fi transmis în direct pe Digi Sport 1, joi, 29 august, de la ora 22:30.
"Ne-am creat multe ocazii, atât la 0-0, cât şi la 0-1. Atâta putem, încercăm să fim mai buni de la meci la meci. Suntem periculoşi în atac, dar nu reuşim să marcăm din păcate. Şanse sunt foarte mici, trebuie să dăm gol şi putem să ne calificăm. Trebuie să avem aceeaşi evoluţie ca la Tel Aviv. Şi atunci aveam şansa a doua şi ne-am calificat", a anunţat Cristi Pustai, antrenorul gorjenilor.
Brazilianul Eric speră şi la la grupele Europa League. "Este un rezultat nemeritat la cum am jucat. Am ratat mult şi am primit gol. Ştiam că această calificare se va juca în 180 de minute, noi putem să scoatem un rezultat bun acolo. Ne-a lipsit Nistor, dar nu putem să punem capul jos. La Chiajna veţi vedea schimbarea echipei, iar apoi la Brag. "S-a văzut calitatea noastră cu Braga, am atacat, dar ne-a lipsit liniştea să marcăm. Am făcut 1-1 cu Hapoel şi totuşi ne-am calificat. Ar fi senzaţional să ne calificăm, poate mulţi nu o să mai avem şansa de a juca în grupele Europa League. Eu voi da totul la Braga, calificarea nu este pierdută” a spus Eric la Digisport.
Cel mai optimist este preşedintele Marin Condescu. ”Braga joacă mai bine în deplasare, acasă joacă sub presiune. Cred că avem şansa noastră. În ultimele 20-25 de minute, ei s-au apărat cu 7 oameni. Nu a intrat acum golul, va intra în Portugalia. Avem capacitatea să intrăm în grupe. Europa nu a scăpat de noi, vom merge în grupe. Cel mai echitabil rezultat era 0-0 sau 1-1. În fotbal trebuie să ai şi noroc, din păcate noi nu am avut. Ne-a speriat Braga, e cea mai grea echipă dintre adversarele echipelor româneşti.", a afirmat Condescu.
Pandurii: Stanca - Unguruşan, Erico, Christou, Mamele (Sipo '55), Momcilovici - Nicoară (Buleică '55), Anton, Breeveld (Androvici '80) - Eric - Matulevicius. Antrenor: Cristian Pustai.
Sporting Braga: Eduardo - Nuno Coelho, Joazinho, Santos, Baiano - Ruben Michael (Joao Pedro '90+6), Luiz Carlos, Mauro, Agra (Pardo '64) - Alan (Custodio '73), Yazalde. Antrenor: Jesualdo Ferreira.
Arbitri: Florian Meyer - Holger Henschel, Christoph Bornhorst - Peter Sippel (toţi din Germania).








