Iubire, mare iubire între un caricaturist oltean şi o bistriţeancă cu ambiţii de a ajunge noua „viperă sexy” a lui Vadim. Între Gogu Neagoe şi Anca Cârcu, femeia cu cei mai mari sâni din politica românească, s-a legat o iubire rapidă, după ce olteanul cu lipici, stabilit în Bucureşti, a întâlnit-o pe Anca la câteva evenimente mondene. Ceva mai discreţi în a-şi face cunoscută relaţia de dragoste, cei doi par să se concentreze în acest moment pe carierele lor. Astfel, Neagoe a obţinut un premiu la Festivalul Internaţional de Satiră şi Umor, „Gura Satului” 2013, ediţia a-XVI-a Macea Arad, realizând la foc automat, sute de caricaturi pentru invitaţii festivalului. Anca visează în schimb la o carieră în politică, eşecul de la alegerile parlamentare din 2012 nedemoralizând-o. Fostă „fată de la pagina 5”, peremista visează la un post de europarlamentar în 2014, până atunci împărţindu-şi timpul între activitatea de moderator tv la un post din Bistriţa Năsăud şi iubitul din Bucureşti.
Oltean cu lipici
Gogu Neagoe este membru al Asociaţiei Caricaturiştilor Profesionişti din România din 2006, iar din anul 2008 este membru al Asociaţiei Internaţionale de Arte Plastice din Germania. A participat la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale de pictură şi caricatură, iar lucrările sale se află în colecţii particulare din România şi din străinătate. Caricaturile artistului sunt expuse în muzee de artă din Australia, SUA, Los Angeles, Iran, Franţa, Italia, Germania, China, Japonia, Bulgaria, Belgia, Grecia. În prezent locuieşte în Capitală şi este frecvent invitat la evenimente mondene din România dar şi din străinătate ca să realizeze caricaturi. Tânărul a publicat sute de caricaturi de presă, cu vedete, în ziare locale şi centrale. Are tablouri pictate, de mare valoare, caricaturistul fiind premiat la festivaluri de pictură şi caricatură din întreaga lume. A donat lucrări în valoare de 15.000 de euro la un eveniment caritabil pentru copiii cu probleme de sănătate.
Gogu Neagoe s-a născut la 4 octombrie 1976 în Osica, judeţul Olt. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti. A debutat în anul 1993 la Slatina, Craiova, Târgu Jiu, Bucureşti, Gura Humorului, Iaşi, Constanţa, Cluj în cadrul unei expoziţii de pictură în grup, în care au fost incluse opere ale marilor artişti români originari din Olt, precum: Nicolaie Truţă, Sabin Bălaşa şi Alexandru Clenciu.
Anca versus Olguţa
Dacă în urmă cu un deceniu titlul de „vipera sexy” a lui Vadim era deţinut de Lia Olguţa Vasilescu, se pare că bistriţeanca Anca Cârcu are şanse mari să o detroneze pe cea care a ajuns primarul Craiovei. Cel puţin Anca manifestă acelaşi apetit pentru politică, chiar dacă în 2012 a ratat intrarea în Camera Deputaţilor. Astfel, Anca Cârcu nu cedează şi vrea chiar mai mult decât un fotoliu călduţ în Casa Poporului, aspirând la calitatea de europarlamentar şi la şefia organizaţiei PRM Bistriţa-Năsăud. “Sexy-peremista” şi-a propus să candideze în 2014 la alegerile europarlamentare pentru un loc de eurodeputat, tot pe listele partidului condus de C.V. Tudor. Cu toate că n-a mai avut de-a face cu ale politicii, Ancuţa e sigură că îşi poate învinge contracandidaţii, profitând şi de avantajele cu care a înzestrat-o natura.








