Arheologii vâlceni au „debarcat” din nou în zona Ocnele Mari pentru a scoate la lumină vestigiile vechii cetăţi Buridava. Sub îndrumarea profesorului Bărbulescu şi a arheologului Mariana Iosifaru, 30 de studenţi ai Universităţii din Piteşti au redeschis şantierul arheologic din Ocnele Mari, aducând deja la lumina zilei zeci de obiecte din jurul anului 100 e.n.
Edilii localităţii vor deja să organizeze în anumite zile ale săptămânii ore de vizită pentru turişti la şantierul arheologic din zonă. Iniţiativa îi aparţine primarului Petre Iordache, care s-a declarat chiar el uimit de modul de lucru meticulos al echipei de arheologi.
Tabără deschisă vizitatorilor
Asaltul dat de turişti în staţiunea Ocnele Mari l-a făcut pe primarul Petre Iordache să ia în serios ideea organizării unor vizite la şantierul arheologic deschis pe raza oraşului. „Avem deja două săptămâni de când gradul de ocupare al staţiunii este de 90-100%. Nu cred că ar fi rău să promovăm şi istoria aşezării în rândul turiştilor. Am fost într-o vizită de lucru la şantierul arheologic din zona Cosota şi am rămas plăcut impresionat de obiectele descoperite acolo: fibule, vârfuri de săgeţi, opaiţe, ceramică etc. Cei 30 de studenţi, în frunte cu prof. Bărbulescu şi arheolog Mariana Iosifaru, răscolesc pământul în aşa fel încât chiar şi o mărgică de mărimea unei linte a fost scoasă la lumină. Invit orice doritor să le facă o vizită şi garantez că vor rămâne plăcut impresionaţi de o adevărată lecţie de istorie milenară la Ocnele Mari”, susţine primarul Iordache.








