Toată lumea aşteaptă să fie consultată în privinţa înfăptuirii regionalizării. După logică, întâi întrebarea, apoi răspunsul şi, în final, fapta. Am discutat în ultimele luni cu mai mulţi demnitari locali şi naţionali şi toţi mi-au cerut să mă concentrez pe subiecte mai realiste: regionalizarea, mult mai târziu, poate niciodată. Cum eu sunt obişnuit cu lipsa de viziune a multora dintre cei aleşi şi plătiţi pentru a fi vizionari, mi-am văzut de treaba mea. Iar treaba mea e să le spun că, între timp, le fuge judeţul de sub picioare. Instituţie cu instituţie. Dar să nu anticipăm.

Poate nu mulţi dintre noi mai ştiu şi alte înţelesuri pentru cuvântul judeţ. Folosit numai cu sensul de unitate administrativă, nimeni nu mai dă importanţă celui de al doilea sens, mult mai subtil, cred eu. Judecată şi chiar judecată de apoi. Şi multe asemenea. Tribunal, for. Aş zice şi discernământ, în sens foarte larg.
Judecăţile de apoi, pe teme instituţionale, devin studii de caz. Deci să luăm judeţul Vâlcea, al cărui parcurs îl ştiu mai bine, ca studiu de caz, în creşterea şi descreşterea judeţelor administrative, din cauze ce ţin de judecata strâmbă a demnitarilor locali, în primul rând.

Aflat sub comanda demnitarilor comunişti, judeţul acesta şi-a conservat cu greu câteva dintre atributele vechi. Din producător de vinuri, fructe şi animale şi furnizor de servicii balneare şi monahale, acest judeţ a ajuns industriaş în produse chimice, metalice şi militare. Un travesti care a produs mari mutaţii culturale şi migraţii ale populaţiei. Sub comanda demnitarilor de după revoluţie, judeţul a visat la conceptul abstract de turism, fără reprezentare concretă, la platforme informatice, parcuri industriale şi alte bazaconii văzute în lumea largă. Un lung şir de demnitari fără viziune, primari, preşedinţi judeţeni şi prefecţi, este direct responsabil de eşecul ultimilor 23 de ani, cei mai lipsiţi de viziune integratoare din câţi se pot imagina. Într-o competiţie peste timp, supuşii dictaturii comuniste s-au dovedit mai coerenţi decât scăpaţii pe câmpurile înverzite ale democraţiei. Tristă imagine. Să ai la dispoziţie întreaga libertate de a decide şi să pierzi în competiţie cu Venerica Părtu şi Teodor Coman, cei mai populari dintre demnitarii comunişti! Ultimul de bine şi prima de rău.

Viaţa e nedreaptă de cele mai multe ori cu demnitarii fără de judeţ. Fără de gândire, vreau să spun. Fără viziune, deci fără proiect. Incapabili să se desprindă de iluzia travestiului propus de comunism, prin industrializarea forţată a unui întreg judeţ, şi să se întoarcă acolo unde piaţa recunoaşte produsele şi serviciile oferite aici: vin, poame, tratament balnear şi servicii de turism monahal. Am vizitat anual staţiunile balneare de aici. Am făcut-o şi ieri. Călimăneşti şi Căciulata, Olăneşti, Ocnele Mari şi Govora-Băi. Ţinute sub obroc statal până mai acum zece-cincisprezece ani. Părăsite, acoperite de mizerie şi de praf. Despăducheate în anii 2000, ele funcţionează acum la supra-plin, în administrare privată. Deşi nimeni dintre demnitari nu le pomeneşte în proiecte structurale, bazate încă, în mod aberant, pe o platformă industrială mulsă în drumul ei spre faliment şi pe planuri deviante, cu aqua-parcuri în loc de ştranduri cu apă sărată sau aruncate în mijlocul cel plin de farmec al staţiunii Călimăneşti. Proiectele plasării aqua-parcurilor în cele două locuri spun totul despre forţa distructivă a decidenţilor vâlceni, cu visele rătăcind febril prin pustietăţi.

Sub aceste decizii şi mişcări trăiesc însă oameni. Aproape o jumătate de milion. Ca să înţelegem dimensiunile influenţei asupra oamenilor a deciziilor politice, este suficient să ne amintim că o sută de mii dintre locuitorii Râmnicului Vâlcea nu erau în acest oraş la înfiinţarea judeţului. Populaţia a crescut în bună măsură pe calea industrializării forţate. E de aşteptat ca, la fenomenul de dezindustrializare care a pornit deja, populaţia oraşului să scadă. O altă scădere a numărului de locuitori va fi determinată de desfiinţarea instituţiilor judeţene. Astăzi Fiscul, mâine Inspectoratul Şcolar, Poliţia Judeţeană, Direcţia de Cultură, Muzeul Judeţean, Biblioteca Judeţeană etc. Multe dintre acestea vor fi preluate cu personal minim, ca departamente sau instituţii finanţate local, de Primărie. Oricum ar fi, locurile de muncă vor fi din ce în ce mai puţine, pe măsura curei de slăbire la care este supus statul obez, cu şunculiţe judeţene. De asta se face regionalizare. Pentru dezmembrare şi pentru reformatare de instituţii. Dezmembrare judeţeană şi reformatare regională, bineînţeles.

Ce au de zis demnitarii vâlceni în faţa acestui fenomen? Se pare că nimic, după regula cu mâncatul usturoiului. Niciun semn de viaţă. Nicio scuză. Nicio vorbă de încurajare. Să laşi populaţia care te-a ales singură cu fenomenele sociale şi economice care urmează, nu e un gest prea bărbătesc. În cazul în care politica suportă şi genul masculin.

Nu fără judeţ rămân demnitarii vâlceni. Prea mult judeţ nu cred să fi avut vreodată. Nu riscă să rămână nici fără pensii şi alte privilegii, pregătite cu îngrijorare, din timp. Pentru o bătrâneţe în care să povestească nepoţilor fapte glorioase. Acelea cu care au contribuit la istoria unui judeţ care nu mai există, tocmai pentru că atât au putut gândi şi face ei, înaintea judeţului de apoi.