Sub Lupă

Complexul Energetic Oltenia căpuşat politic

Contracte ilegale, sponsorizări pe bandă rulantă, închirieri nejustificate de maşini, pagubă de milioane de euro. Constatările au fost făcute de Corpul de Control al primului-ministru şi au vizat afacerile Complexului Energetic Oltenia în perioada 2010 – 2012. Raportul cu neregulile descoperite a ajuns pe masa procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie în luna mai a acestui an, iar între timp jongleriile pe banii statului continuă. Afaceriştii care au mâncat atunci zeci de milioane de euro din bugetul Complexului Energetic Oltenia primesc şi acum pe tavă contracte grase de la companie.

Inspectorii corpului de control al premierului au descoperit că, în perioada 1 ianuarie 2010 - 31 mai 2012, conducerea Complexului Energetic Oltenia a încheiat cu o serie de societăţi comerciale un număr mare de contracte, în valoare totală de peste 350 de milioane de lei. Principalii beneficiari au fost: SC ALPHA CONSTRUCT SISTEM SA, SC SUCCES NIC COM SRL Runcu, SC TRUSTUL PENTRU SERVICII CU UTILAJE DIVERSE SA.

Unul dintre abonaţii la contractele Complexului Energetic Oltenia este Constantin Isvoranu. Patronul Alpha Construct Sistem, societate care a câştigat 45 de contracte, este omul de casă al baronilor PDL Ionel Manţog şi Mihai Stănişoară, fost ministru al Apărării.

Marea problemă este că o bună parte din bani au fost daţi ilegal. De exemplu, reprezentanţii corpului de control au descoperit că, în perioada verificată, companiile din cadrul Complexului Energetic Oltenia au semnat mai multe acte adiţionale, prin care contractele iniţiale erau suplimentate cu peste 20%. Procentul depăşeşte pragul maxim stabilit de lege.

În perioada supusă controlului, 2010-2012, companiile din cadrul Complexului Energetic Oltenia au încheiat 58 contracte, prin care s-au stabilit angajamente de peste 200 milioane lei, fără ca actele juridice să fie supuse controlului financiar preventiv, aşa cum prevede legea.

Complexul Turceni, condus la acea vreme de Octavian Graure, a încheiat două contracte subsecvente în baza unui acord-cadru, după ce acesta expirase. Paguba a fost de aproximativ 600.000 de lei. Octavian Graure a fost susţinut în permanenţă de PDL la şefia Turceni, inclusiv în presa locală.

Neregulile nu se opresc aici. Complexul Rovinari încheie în 2011 un contract de peste 7 milioane şi jumătate de lei pentru închiriere de utilaje. La acea vreme, compania era condusă de Tiberiu Trotea, numit de fostul ministru al economiei Adriean Videanu. El a acceptat oferta din partea unei firme, deşi termenul legal de primire a documentelor expirase.

Potrivit legii, oferta trebuia returnată şi procedura anulată, ceea ce nu s-a întâmplat. Ba mai mult, conducerea Rovinari, cu aprobarea lui Trotea de la PDL, a decis că e mai bine ca acest contract să fie chiar suplimentat. Astfel, au fost semnate două acte adiţionale în valoare totală de 3.936.590 de lei.

Altă companie din cadrul Complexului Oltenia, alte nereguli. La Complexul Energetic Craiova, potrivit raportului Corpului de control, în 23 noiembrie 2011, conducerea companiei, mai exact Constantin Bălăşoiu, tot un apropiat al PDL, numit în mandatul lui Ion Ariton a cumpărat un Volkswagen Touareg în valoare de peste 35.000 de euro. Inspectorii au constatat că achiziţia a fost ilegală, pentru că, în caietul de sarcini, specificaţiile tehnice erau tipice pentru acest model de autoturism.

Complexul Energetic Oltenia are ca obiectiv producerea energiei electrice şi termice pe bază de lignit. Compania este condusă de Dan Laurenţiu Ciurel şi a fost înfiinţată în 2011 prin fuziunea Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia şi a Complexelor Energetice Turceni, Rovinari şi Craiova, care până atunci funcţionau independent.

De la Complexul Energetic Craiova, Constantin Bălăşoiu a fost mutat tot director la Termocentrala Işalniţa. Potrivit presei locale, acesta ar fi cercetat de poliţişti pentru dispariţia a 140.000 de tone de cărbune de la unitatea pe care a condus-o.
Şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia a fost în vizorul Corpului de control. Cu toate că şi aici au fost valabile aceleaşi restricţii privind achiziţia sau închirierea de utilaje, nici aici nimeni nu a ţinut cont de lege. Astfel, fără aprobarea Guvernului, potrivit raportului corpului de control, conducerea SNLO, prin directorul Daniel Burlan, fost candidat PDL la Primăria Motru, a încheiat contracte de închiriere de autoturisme în valoare totală de 1.654.908 de lei.

În paralel, fostul preşedinte al SNLO, Daniel Burlan, este cercetat pentru că ar fi prejudiciat Complexul Energetic Oltenia cu 1,6 milioane de lei. Burlan este anchetat cu privire la modul în care a încheiat un contract de furnizare de tichete de masă cu un apropiat al lui, Marin Condescu, preşedintele clubului de fotbal Pandurii Târgu Jiu. Contractul respectiv a fost apoi cesionat firmei Edenred România SRL. Iar societatea respectivă nu şi-ar fi recuperat sumele datorate de SNLO din anul 2011, astfel că l-a anunţat pe Laurenţiu Ciurel, directorul Complexului Energetic Oltenia. Iar Ciurel a făcut reclamaţie la Poliţie. Potrivit presei locale, procurorii gorjeni ar fi început urmărirea penală pe numele lui Daniel Burlan şi Marin Condescu.

Cele mai multe contracte la care Corpul de Control a sesizat nereguli au fost cele cu SUCCES NIC, firmă care îi aparţine omului de afaceri gorjean Nicolae Sarcină.

Toate aceste nereguli au fost puse într-un dosar şi expediate la Direcţia Naţională Anticorupţie. După două luni de la sesizarea procurorilor anticorupţie, nu s-a găsit niciun responsabil pentru vreo neregulă.

Dacă va fi găsit sau nu vreun vinovat, rămâne de văzut. Între timp, sub conducerea lui Dan Laurenţiu Ciurel, Complexul Energetic Oltenia, face în continuare afaceri cu milionarii abonaţi la contractele companiei.

Potrivit portalului e-achizitii.com, în ultimele zile ale lunii iunie, firma SUCCES NIC COM, aceeaşi care şi-a umflat conturile între 2010- 2012 din contractele cu C.E.O, a continuat să încaseze bani de la complexul energetic.

Firma lui Nicolae Sarcină, a bătut palma cu conducerea Complexului Oltenia pentru servicii hoteliere şi de restaurant, pentru salariaţii din cadrul EMC Motru, Rovinari. Valoarea contractului, aproape patru milioane de lei.

La acest contract se adaugă un altul, cu însemnătate financiară ceva mai mică, 10 mii de euro, prin care, potrivit aceluiaşi site, Complexul Energetic Oltenia a închiriat de la firma lui Sarcină un microbuz pentru transportul salariaţilor de la locul de muncă la domiciliu. Contractul s-a încheiat pe 26 iunie 2013.

Potrivit presei locale, Nicolae Sarcină a beneficiat în permanenţă de sprijin politic. Astfel, când CDR s-a aflat la putere, ar fi fost sustinut de catre Valeriu Stoica, ministru al Justiţiei între 1997-2000, apoi când PSD a ajuns la putere în 2001, ar fi fost promovat chiar de Dana Năstase, soţia premierului Adrian Năstase. Dupa ce Alianta D.A. a preluat puterea, Sarcină ar fi trecut în tabăra PD-ului. De altfel, chiar el recunoştea, la sfârşitul anului 2004, într-un ziar local, că a făcut revelionul cu Traian Băsescu, la Cheile Butii. De asemenea, presa centrală a scris că Nicolae Sarcină a fost unul dintre sponsorii PDL in campania electorala din 2009.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...