Un tânăr administrator al unei firme din Oradea a fost reţinut după ce a încasat de la peste patru sute de persoane 50.000 de euro, cu promisiunea că le va asigura locuri de muncă în străinătate, oamenii aşteptând însă în zadar autocarul care să-i ducă în Germania. 30 dintre cei care au picat victime înşelătoriei puse la cale de orădean provin din judeţele Olteniei. Conform datelor puse la dispoziţie de poliţiştii bihoreni, administratorul firmei a fost reţinut cu propunerea de arestare preventivă pentru înşelăciune.
Taxă de „fraier” de 130 euro
Potrivit anchetatorilor, tânărul a înşelat peste patru sute de persoane din diverse zone ale ţării, de la care a încasat câte 130 de euro, cu promisiunea că le va găsi locuri de muncă în străinătate. „Tânărul a fost ridicat ca urmare a unor reclamaţii formulate pe numele lui. Din primele verificări, suspectul era reprezentant al unei firme şi ar fi înşelat mai multe persoane de la care a încasat bani pentru a le găsi locuri de muncă în străinătate. Prejudiciul estimat este de peste 50.000 euro”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, Ioana Lascău.
După o zi de stat în soarele nemilos, păcăliţii şi-au luat inima în dinţi şi au chemat poliţia.
Lăsaţi cu ochii-n soare
Cazul a fost făcut public la sfârşitul săptămânii, când mai multe persoane înşelate de tânăr s-au adunat în parcarea unui centru comercial din Oradea, unde ar fi trebuit să se îmbarce în autocarele care să îi transporte în Germania. După o zi de stat în soarele nemilos, păcăliţii şi-au luat inima în dinţi şi au chemat poliţia. „Mi-am amanetat lucrurile ca să pot să-mi plătesc drumul până acolo. Am depus tot felul de acte, toate diplomele de calificare, actele de studii, pentru ca ei să-şi bată joc de noi”, a declarat Elena Popoviciu, o tânără de 30 ani, din Mehedinţi, care s-a trezit şi cu banii luaţi şi lăsată de izbelişte în parcarea din Oradea. Mai multe persoane rămase cu „buza umflată” în parcare provin din alte zone ale ţării, precum Mehedinţi, Olt, Gorj sau Bucureşti, ele neavând unde să rămână peste noapte. Persoanele care au mers la Oradea din alte localităţi au fost audiate sâmbătă de poliţişti, 30 dintre acestea provenind din judeţele Olteniei.








