Este evident că nu prea există consumatori de politică. Actorii politici se agită şi se înghesuie spre prim-plan cu puţinele resurse de vacanţă pe care le au. Publicul nepăsător, după unii, nerecunoscător, după alţii, nu are ochi decât pentru oportunităţile de sezon. S-au dus vremurile în care Iarna nu-i ca vara! era un refren pe buzele tuturor, mai ceva decât acela cu Tanţa, la Constanţa ori Moşule, ce tânăr eşti! Un fel de Eu vara nu dorm se fredonează în piaţa politicii româneşti.

Primul obiect al acestui joc este domnul acela sirian, aruncat peste gardul politicienilor, de la unul la altul, ca o minge de ping-pong. Altfel, teroristul mare răpitoriu de ziarişti şi tare investitoriu în economia românească. Pe post de sperietoare de ciori vopsite şi unse cu toate alifiile subteranelor de partide şi de stat. Scos netam-nesam la suprafaţă şi pus la păstrare pentru vremuri apropiate. Toată lumea pare vinovată în raport cu acest individ care, se spune, ar şti câte ceva necurat despre cam tot ce mişcă în România. Fostul bolnav incurabil, judecat şi condamnat pentru terorism, ni s-a livrat acum în chip de bunicuţ universal, sănătos tun, nu pentru linişte, ci pentru frică. Nu văd în poveste pe nimeni din România interesat să-i ceară domnului Hayssam să domicilieze pentru un timp într-o închisoare din ţara noastră. Văd însă şi la Vest şi la Est mai mulţi interesaţi de controlul deciziilor ce se iau în statul român, mai ales în domeniul economic şi militar. Bunicuţul sirian a fost, pare-se, un instrument în mâna multora. Înţeleg, dacă nu cumva e numai un zvon, că evadarea sa a avut şi un episod german, printre altele. Ca să vedem al cui picior apasă cu atâta pricepere pedala fricii la decidenţii noştri politici.
Cine trăieşte în frică foloseşte frica pe post de armă politică. Frica a fost prima armă politică în istoria civilizaţiilor, nu bâta. Frica de necunoscut, frica de forţele naturii, frica de umbra proprie. Cine a convins pe oameni că poate controla cauzele fricii, a obţinut respectul şi supunerea celorlalţi, transformându-se mai apoi în cel mai versat dintre utilizatorii fricii. Vi se pare că s-ar fi schimbat ceva de la primul om şi până astăzi? Controlaţi prin frică de alţii, unii dintre decidenţii noştri politici induc frica în adversarii interni. S-a ajuns în această vară, cu agresiunea, la oameni şi instituţii ale aşa-zisei societăţi civile. Reluându-se tema referendumului de anul trecut. Ca să nu ne scape cumva cine este emiţătorul fricii noastre estivale.

Utilizarea fricii poate stimula pe agresat. Pe această cale s-a intrat recent într-un subiect acoperit de praful entuziasmului nostru capitalist. Torţionarii din închisorile comuniste. Ucigaşii de plăcere. Adăpostiţi în sistemul statului democrat în care trăim. Protejaţi, se spune, de interesaţi interni. Greşit, cred eu. Ei par a fi primul instrument cu care au fost controlaţi decidenţii politici din România post-comunistă, până în ziua în care scriu. O frică în carne şi oase, cu pensii de stat, gata oricând să apese pe biografia unuia şi a altuia. La ordinul cui? În niciun caz al opozanţilor politici, trecuţi şi ei pe la putere între timp. Ceea ce arată că în pantalonul scenei se găseşte tot timpul cineva care nu face parte din distribuţia la vedere. Un interesat, desigur. Care nu ştiu ce limbă vorbeşte pentru că nu vorbeşte niciodată.

Frica este constanta politicii româneşti, dincolo de doctrine, de indivizi, de împrejurări. O frică bine construită, coerentă şi puternică, mânuită din întuneric ori de câte ori este nevoie. Atât de potrivită culturii noastre mioritice, gata oricând să-şi plângă de milă în versuri, închipuind sfârşitul în imagini fantastice, în aşteptarea ucigaşului cunoscut. Cum poate fi identificat un politician controlat prin frică? Este extrem de simplu. Urmărind convingerile diametral opuse pe care le are pe acelaşi subiect, de la un moment la altul. În aşteptarea ordinului care întârzie să vină.

Politica de vară e o producţie de subiecte pe stoc. Stivuite unul peste altul, subiectele au un aspect oarecum estival, de romane poliţiste citite pe plajă, printre fete cu ţinută topless.

Nu ştiu câţi conservanţi se introduc în politica produsă pe stoc în această vară. Toamna însă, când vom consuma din nou politica produsă acum, e bine să citim cu mare atenţie eticheta de pe fiecare produs. Care spune că garanţia se poate prelungi şi peste cele două campanii electorale din anul viitor. Atunci când refrenul acestei veri – Mai dă-te-n dragostea mea! – ne poate împinge, din nostalgie, tot către politicienii hipersensibili la apăsările din întuneric pe pedala mult prea flexibilă a fricii.