Sport

Fotbal, Liga a II-a, CSM Rm.Vâlcea

Marius Briceag, în Zăvoi

După o lună de tatonări, fostul fundaş stânga de la FC Argeş, Marius Briceag (21 ani) ajunge în sfârşit sub comanda lui Claudiu Niculescu.

Siteul nostru v-a anunţat în urmă cu trei săptămâni de negocierile dintre jucătorul Argeşului şi vechea Damila, care căuta cu insistenţă un fundaş stânga junior. Ieri, Marius Briceag a semnat un contract pe doi ani cu CSM Rm. Vâlcea şi astăzi pleacă în cantonamentul de la Alba Iulia, împreună cu antrenorul cu portarii, Robert Tufişi.

Iniţial, transferul părea picat, după ce fundaşul stânga refuzase oferta vâlcenilor şi iscălise cu UTA. Gheorghe Constantin, noul preşedinte al clubului, a negociat însă cu Marţian, patronul de la UTA, şi a obţinut rezilierea contractului, astfel că Briceag a putut semna pe doi ani cu trupa lui Claudiu Niculescu.

Un transfer pe care oficialii clubului şi l-au dorit foarte mult, mai ales că fundaşul stânga mai are un an de juniorat. Până la începerea sezonului, trupa lui Claudiu Niculescu mai anunţă 2-3 transferuri importante, pentru a forma un lot competitiv, cu care să se atace promovarea.

Cum va arăta CSM în sezonul viitor: Matache-Samson, Deaconescu, I. Stoica, Briceag - Lircă, Bărbulescu - Cataramă (Ad. Popa, Melcea), B. Geantă (Nilă), Codin - Arnăutu (Voican).

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...