Filiala Sud-Vest Oltenia a Uniunii Arhitecţilor din România, condusă de Pavel Popescu, trage ultimul semnal de alarmă privind starea de degradare a culelor din regiune. Casele fortăreţe ale boierilor din secolele XVIII-XIX abia mai rezistă în bătaia vântului prin satele Gorjului, Doljului şi Mehedinţiului, în unele cazuri, precum cel din Cerneţi-Mehedinţi, povestea degradării lor şi a bătăliilor duse în instanţă părând de-a dreptul halucinante. În Vâlcea situaţia se prezintă ceva mai bine, ansamblul muzeal de la Măldăreşti-Horezu păstrând neştirbită imaginea fortăreţelor de Ev Mediu românesc.

Jalbă în mediul on-line

După mai multe expoziţii care au stârnit interesul publicului, dar nu au adus niciun răspuns ferm din partea autorităţilor, arhitectul Pavel Popescu a dus dezbaterea privind soarta culelor din Oltenia direct în mediul on-line. Prin intermediul unei petiţii denumită „SOS-Culele din România”, arhitecul Popescu speră ca în al doisprezecelea ceas să trezească la viaţă factorii reponsabili cu păstrarea în bune condiţii a acestor bijuterii arhitecturale. „Culele sunt, alături de biserici, printre cele mai vechi construcţii pe pământul românesc. Au fost destul de multe, atâtea câte erau necesare, dar au rămas foarte puţine, cu toate că ar fi fost necesare, pentru cultura noastră, toate. Cele care acum mai sunt, mai mult ca sigur ele doar supravieţuiesc dar, după cum arată astăzi, nu se ştie cât vor mai putea s-o facă singure. Noi, arhitecţii României şi oamenii de cultură din cadrul Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori din România (ANUC), semnalăm tuturor instituţiilor României cu putere şi sarcini s-o facă (Preşedinţie, Parlament, Guvern, Ministerul Culturii şi Cultelor, ANUC) să demareze competent şi cât mai urgent o salvare a acestor monumente lăsate întru distrugere totală de către noii proprietari postrevoluţionari, total indiferenţi la istoria României şi să purceadă la o repunere în valoare a lor; o repunere bazată pe competenţe profesionale şi nu cu intervenţii distructive, care mai apoi să plaseze aceste monumente într-un circuit turistic educaţional”, explică Pavel Popescu. Două imagini edificatoare (foto 1 şi 2), ale culei Eftimie Nicolaescu din Mătăsari-Gorj, luate la o distanţă în timp de doar trei ani, dovedesc că acest demers este întrutotul necesar.

Mărturiile unor vieţi pline de pericole

În România, culele se întâlnesc numai în regiunea de dealuri a Olteniei. Totuşi, câteva exemplare se găsesc şi în Muntenia, în judeţul Argeş. Altădată, aria de răspândire a culelor se întindea şi asupra zonelor de câmpie adiacente, până către Bucureşti, însă, culele din regiunea de şes, mai puţin numeroase de la început, au dispărut mai repede decât celelalte. Se pare că, etimologic, termenul provine din cuvântul în limba turcă ”kule”, care înseamnă turn. Culele sunt construcţii specifice secolelor XVIII şi XIX. În esenţă, culele erau locuinţele boierilor, construite în vederea apărării avutului şi vieţii membrilor familiilor acestora împotriva invaziilor întreprinse de către cetele de jefuitori otomani, veniţi din sudul Dunării. De regulă, culele, care aveau o formă de turn cu 3-4 caturi, erau prevăzute cu metereze de unde se trăgea cu armele în orice parte a curţii. În beci se afla fântâna. Scara către etajele superioare putea fi mobilă, uşile erau masive, beciul solid, pereţii groşi de 1 metru, consolidaţi cu bârne şi străpunşi de metereze, ferestrele înguste. Un amănunt mai aparte la unele cule este prezenţa anexelor sanitare într-un corp separat, un turn îngust, legat de corpul principal printr-un coridor aerian, ca un pod închis. Pe lângă funcţia sa de locuire, cula este o construcţie care îl apără pe proprietar nu numai de primejdia din afară, ci şi de răzmeriţele posibile ale propriilor supuşi de pe moşie. Din această cauză, în jurul celor mai multe cule terenul era defrişat, pentru a nu permite apropierea nevăzută a atacatorilor de orice fel.

Cula lui Vladimirescu, revendicată pentru „o datorie” a acestuia

Povestea Culei din Cerneţi, ce a aparţinut lui Tudor Vladimirescu, pare desprinsă dintr-un roman de Kafka. Deşi în perioada 1967-1977, Cula lui Tudor Vladimirescu (foto 3) a fost transformată în muzeu, aici funcţionând şi o expoziţie permanentă cu documente şi diferite obiecte care aparţinuseră conducătorului Revoluţiei de la 1821 şi al pandurilor, autorităţile judeţene au reuşit să intre în posesia acestei clădiri abia după un lung şir de procese. Situaţia a apărut întrucât doi craioveni, urmaşi ai boierului Ion Gărdărescu au revendicat acest imobil construit în anul 1802, susţinând că Tudor Vladimirescu i-ar fi datorat acestuia o sumă de bani. Conflictul a fost rezolvat abia în 2012, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, autorităţile neputând investi în cei patru ani de conflict în instanţă niciun leu în clădirea inclusă în patrimoniul de importanţă naţională.

Măldăreşti, tărâmul legendelor

Complexul Muzeal Măldăreşti a fost organizat într-un cadru natural pitoresc şi reuneşte Culele Greceanu, Duca, precum şi Casa Memorială I.G.Duca, toate fiind monumente deosebite ale arhitecturii româneşti, în care se împletesc armonios elemente ţărăneşti din zonă cu elemente ale unor construcţii cu caracter de fortificaţii. Pe aceste meleaguri, unde legenda se îmbină cu istoria, Cula Greceanu îşi are începuturile în secolul al XVI-lea, când Nan Paharnicul construieşte un turn de apărare, iar nepotul său, Tudor Maldăr, adaugă spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, restul construcţiei. Pe la 1516, paharnicul Nan construieşte un turn de apărare pe moşia lui din Oltenia, ca să ţină piept mai uşor celor ce râvneau la averea sa. Uşile din stejari legaţi cu fier şi zidurile groase trebuiau să-i ţină afară pe atacatori. Nu se ştie câtor duşmani a rezistat cula lui Nan, căci legenda se mută asupra urmaşului său, Tudor Maldăr, oştean curajos în slujba lui Mihai Viteazul. După moartea voievodului, boierul oltean cade prins în luptele succesorilor rivali şi este predat hanului tătar, aliatul lui Simion Movilă. Şi, conform unei frumoase legende, fiica tătarului se îndrăgosteşte de Tudor şi fuge cu el tocmai pe moşia oltenească, unde vor avea şapte copii. În biserica construită prin jurul anului 1788 de Gheorghe şi Eva, nepoţii lui Maldăr, se mai văd unele dintre chipurile Măldăreştilor. Un alt Măldărescu, strănepot al lui Tudor, la fel de bogat precum rudele sale, pune în 1812 temelia unei noi cule, care se va vinde un secol mai târziu lui I.G. Duca. În spaţiul interior al parterului acesteia, mai bine spus al pivniţei, nişte stâlpi rezistenţi susţin grinzile din lemn, formând un decor rustic medieval. Drept dovadă pentru ambientul deosebit, scene din trei producţii cinematografice s-au filmat aici în urmă cu ani buni -”Iancu Jianu-Haiducul”, „Neînfricaţii” şi „Drumul Oaselor”.

Raport inutil

Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Patrimoniul Construit, Siturile Istorice şi Naturale, din septembrie 2009, releva faptul că, deşi aceste locuinţe-turn, din Oltenia, ridicate pe trei nivele, reprezintă o reflectare târzie a unui fenomen arhitectural caracteristic Balcanilor medievali şi sunt, cu rare excepţii, introduse în Lista monumentelor istorice, nu au fost iniţiate acţiuni de conservare sau restaurare. Enumeră apoi o serie de astfel de cule: Cula din Broşteni (jud. Mehedinţi), cula din Groşerea (jud Gorj), cula din Cerneţi (jud. Mehedinţi) sau cula Cioabă-Chintescu din Şiacu (jud. Gorj, 1818- 1823), cula Izvoranu-Geblescu din Brabova (jud. Dolj, sec. XVIII), cula din Retevoieşti din 1822 (jud. Argeş), dar şi cula din Şuici (a doua jumătate a sec. XVIII, jud. Argeş, care a beneficiat de unele tentative de restaurare în anii ’90), care sunt în plin proces de degradare, unele fiind ruinate. În ciuda faptului că aceste cule sunt repere semnificative ale diversităţii arhitecturii tradiţionale din fondul istoric românesc, ele sunt totuşi abandonate.

Influenţe orientale

Cula este un tip de construcţie semifortificată, răspândit în întregul spaţiu balcanic, cu precădere în Serbia şi în Albania. Unii cercetători cred că originea culelor este în Afganistan şi Iran. Fapt cert, culele sunt prezente şi în câmpiile unor ţări occidentale, cum ar fi Italia, Franţa şi Spania. La Vraţa, în Bulgaria, există şase cule. Două din acestea au un plan compact cu trei niveluri lipsite în exterior de orice fel de decoraţie, cu ziduri din piatră de până la doi metri grosime, străpunse de metereze pentru tragere verticală şi orizontală. În Albania, în zona Gore, tipologia locuinţei fortificate este cu două etaje şi câte două încăperi pe nivel, separate de un coridor central. Tot de tip turn erau şi locuinţele din Kratovo, în Macedonia sau din Mani, în Grecia. În Oltenia au fost identificate 16 astfel de clădiri fortificate:
• Cula Barbu Poenaru (1750), Almăj, Dolj. Este decorată cu fresce inspirate de fabulele lui Esop.
• Cula Izvoranu (secolul XVIII), de la Brabova, Dolj
• Cula Cernătescu (secolul XVIII), Cernăteşti, Dolj
• Cula Crăsnaru (1808), Groşerea, Aninoasa, Gorj
• Cula Cornoiu (secolul XVIII), de la Curtişoara, Gorj
• Cula Cartianu din Cartiu, Gorj
• Cula Grecescu (1818), Şiacu, comuna Slivileşti, Gorj
• Cula Crăsnaru (1808), Groşerea, comuna Aninoasa, Gorj
• Cula Cuţui (1815) din Broşteni, Mehedinţi
• Cula lui Tudor Vladimirescu (1800) din Cerneţi, Mehedinţi
• Cula Nistor (1812), din Cerneţi, Mehedinţi
• Cula Galiţ (1790), Câmpu Mare, comuna Dobroteasa, Olt
• Cula Bujoreni, de la Bujoreni, Vâlcea
• Cula Greceanu din Măldăreşti, Vâlcea (cea mai veche culă din România, aprox. 1517). Pe la anul 1934, pictoriţa Olga Greceanu, urmaşă în linie dreaptă a boierilor întemeietori ai culei, a zugrăvit o superbă frescă, în vechiul stil românesc, înfăţişându-i pe toţi înaintaşii).
• Cula Duca, din Măldăreşti, Vâlcea
• Cula din Zătreni (1754), comuna Zătreni, Vâlcea