Actualitate

Maidanezi de export

Câinii comunitari din Vâlcea sunt daţi spre adopţie în străinătate

Condamnaţi la moarte sigură pe străzile din oraş, câinii vagabonzi din Râmnicu Vâlcea au de câteva luni şansa la o viaţă mai bună. Străinii sunt cei care le-au sărit în ajutor şi, prin intermediul unei asociaţii pentru protecţia animalelor, au început să îi adopte. Până acum, aproximativ 50 de căţei de la Adăpostul de la Feţeni au plecat peste graniţă la străini care le-au oferit un cămin şi, practic, o a doua şansă la viaţă.

Felix „face pureci” în Germania

Îl cheamă Felix şi e un câine fără pedigree care până acum câteva săptămâni umbla fără niciun rost pe străzile din Râmnicu Vâlcea. Hingherii l-au prins şi l-au dus la Adăpostul de la Feţeni. Norocul i-a surâs în momentul în care membrii Asociaţiei „A doua şansă” l-au descoperit, l-au fotografiat şi l-au postat pe Facebook. O iubitoare de animale din Germania l-a văzut şi a dorit să-l aibă ca animal de companie, iar foarte curând va lua drumul străinătăţii şi nu este singurul în această situaţie. ”Le-am făcut cont pe Facebook, iar persoanele din afară le-au văzut şi le-au făcut publicitate. Am ajuns în ţări precum Marea Britanie, Finlanda, Suedia, Eleveţia. Am ajuns să primim şi donaţii pentru ei şi ei se ocupă şi de adopţii. Marea majoritate pleacă în Germania şi Marea Britanie. Foarte, foarte mulţi au fost în Germania şi Austria şi cred că şi în Suedia. Ţinem legătura, primim poze, vorbim constant pe Facebook, ni se spune cum a evoluat, pentru că am avut cazuri critice care au plecat. Câini pe care nu puteai să ţii mâna, ei s-au ocupat să îi domesticească. Puţini sunt cei care să aibă un comportament blând, însă ei dedică mult timp pentru că vor să-i facă câini de companie şi chiar nu zici că au fost câini abandonaţi, maltrataţi sau speriaţi”, spune Cristina Maria Rizea, cea care se ocupă de aceste adopţii.

500 de euro, costul aproximativ al unei adopţii

50 de căţei de la Adăpostul de la Feţeni au plecat peste graniţă la străini care le-au oferit un cămin şi, practic, o a doua şansă la viaţă.

Oricât ar părea de simplă, o astfel de muncă nu este deloc uşoară. Câinii adoptaţi de străinii trebuie pregătiţi pentru călătorie - curăţaţi, deparazitaţi şi trataţi de bolile pe care le-au contractat pe stradă. În aproape toate cazurile, cheltuielile sunt suportate de adoptatori, care nu ezită să trimită bani atât pentru pregătirea şi drumul pe care căţeii urmează să-l facă spre noua casă, cât şi pentru hrana necesară perioadei pe care o vor petrece în România înainte de plecare, iar costurile pentru fiecare câine depăşesc în cele mai multe cazuri 500 de euro. „Primul lucru care se face în momentul în care ajung la mine, de obicei de pe stradă, este deparazitarea internă, după care se începe schema de vaccinare. Pentru a pleca afarătrebuie să facă vaccinarea antirabică, iar de la vaccinare trebuie să treacă cel puţin 21 de zile înainte de a fi îmbarcaţi… Există şi anumite specificări legate de boli, cum ar fi dirofilarioza sau tuse de canisă, pentru care sunt testaţi… Dacă ar fi câine străin, deci nu din asociaţie, costurile ar fi mult mai mari. În mod normal, Felix costă în jur de 120 de lei”, a precizat Alina Moldoveanu, medicul veterinar al Asociaţiei.

Viaţă nouă pentru 50 de căţei

De la începutul anului şi până acum, 50 de căţei de la Adăpostul de câini vagabonzi de la Feţeni au început o viaţă nouă alături de noi stăpâni din ţările vestice. „Nu ştiu dacă le plac mai mult maidanezii noştri, dar când văd condiţiile în care sunt ţinuţi şi ştiind potenţialul unui câine, îi vor. Eu prefer să-l trimit în afară, de unde primim un feed-back, vedem că animalul este tratat cum trebuie şi până acum nu am avut cazuri în care căţelul să ajungă în locuri în care nu mai este dorit. Şi în cazul adoptatorului se face o verificare destul de riguroasă, pentru a se vedea dacă are condiţii, să nu fie, ştiu şi eu, vreun restaurant chinezesc sau mai ştiu eu ce altceva”, a precizat Iulian Puican, preşedintele Asociaţiei „A doua şansă”.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

02.09.2013 - 23:02Marian:De peste doua luni de zile tot trimit emailuri si sun la numarul VERDE afisat pe siteul primariei RM. VALCEA si le spun ca in 1 Mai s-au inmultit cainii vagabonzi. Ii doare la patina pe astia. Nimeni nu a luat nicio masura, sunt niste nenorociti. La 4-5 zile dupa ce le-am adus la cunostinta o doamna in varsta a fost muscata de un caine, pai nu iti vine ma sa ii arunci pe astia care freaca mentosana pe banii nostrii exact in haitele de caini. Sunt apolitic, dar pe vremea lui Radulescu sau Gutau nu prea mai vedeai caini vagabonzi in oras. Rusine sa va fie!!!

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...