Politică

Pesediştii vâlceni se uită în ochii râmnicenilor

Timp de o săptămână, la sediul filialei de partid din Vâlcea se fac consultaţii oftalmologice gratuite

Social-democraţii vâlceni au decis să îşi tragă mai aproape votanţii, astfel că la sediul partidului din Râmnicu Vâlcea, timp de o săptămână, oamenii preşedintelui Cîlea îi aşteaptă pe cei care doresc să facă o consultaţie oftalmologică gratuită. „Acţiunea face parte dintr-o serie de proiecte sociale cuprinse în programul nostru de acţiuni din această perioadă. În parteneriat cu o firmă de prestigiu din Bucureşti, am stabilit ca în săptămâna 29 iulie-03 august toţi cei care doresc să facă un control oftalmologic să se prezinte la sediul partidului de pe strada Ana Ipătescu. În toată această perioadă, între orele 09-18, la sediu vor fi prezenţi specialiştii firmei bucureştene”, a declarat preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea. Controlul va fi efectuat cu aparatură de ultimă generaţie, iar pentru cei care doresc este posibilă şi achiziţionarea ochelarilor, mai dau asigurări reprezentanţii PSD Vâlcea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...