Un elev în clasa a IX-a de la Colegiul Naţional Alexandru Lahovari din Râmnicu Vâlcea, Laurenţiu Ploscaru, a obţinut medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Matematică din Republica Yakutia, a declarat inspectorul şcolar general Remus Grigorescu.
”După elevi ca Ionuţ Budişteanu şi mulţi alţi vâlceni care au demonstrat că învăţământul nostru este unul de calitate, suntem în faţa unui nou rezultat de excepţie, tânărul Ploscaru, de 15 ani, confirmând asta, obţinând punctajul maxim la Olimpiada de matematică desfăşurată în spaţiul ex-sovietic. Din câte se ştie, competiţia nu a fost deloc una uşoară, spaţiul ex-sovietic este cunoscut prin performanţele la astfel de discipline: matematică, fizică sau chimie. Laurenţiu continuă astfel în liceele vâlcene sau mai bine spus preia ştafeta de la proaspăt absolventul de liceu Ionuţ Budişteanu”, a precizat Remus Grigorescu. Laurenţiu Ploscaru a primit luni dimineaţă, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în oraşul Tuymaada din Yakutia, premiul cel mare oferit de ministrul Educaţiei acestui stat.
Ultima Oră
23.07.2013
Elev vâlcean, olimpic de aur în Yakuţia

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >







