Sport

Handbal feminin, Liga naţională

HCM s-a reunit la Vâlcea

După 23 de ani consecutivi în cupele europene, Vâlcea trăieşte acum doar prin echipa preluată pe ultima sută de metri de Primărie, HCM, care îşi propune doar evitarea retrogradării din Liga Naţională.

HCM Rm. Vâlcea s-a reunit luni dimineaţă, la Sala Sporturilor Traian, sub îndrumarea antrenoarelor Mori Duca şi Mia Rădoi. Marea surpriză din cadrul lotului poate veni de la fostul portar al Oltchimului, Ildiko Barbu, care, deşi şi-a anunţat recent retragerea de la Craiova, ar putea continua la Vâlcea ca jucătoare. ”Şumi” aşteaptă rezultatul unor teste, pentru a vedea dacă este însărcinată, în caz contrar urmând să revină între buturi. Dacă răspunsul testelor va fi pozitiv, Barbu va rămâne doar în postura de antrenoare cu portarii. Există discuţii şi cu o altă fostă jucătoare a Oltchimului, Clara Vădineanu, care este sub contract cu Jolidon, dar şi-a depus memoriu pentru a-şi primii bani restanţi de jumătate de an. Vădineanu este însă accidentată şi ar putea ajuta echipa doar din iarnă.

Pe 29 iulie, HCM va pleca în cantonament în zona Bran-Moeciu, unde va sta timp de o săptămână. ”Obiectivul îl vom stabili după ce vom definitiva lotul, sperăm să mai aducem jucătoare. Noul format al Ligii ne ajută mult, avem timp să închegăm o echipă. Ca buget, avem siguri doar bani de la Primărie, 250 mii euro, dar sperăm să mai aducem şi alţi sponsori” a spus preşedintele clubului, Toma Pleşa.

Ildiko Barbu continuă cariera de jucătoare dacă nu este însărcinată, în caz contrar urmând a fi doar antrenor cu portarii

Colege până acum la HC Torok, Mori Duca şi Mia Rădoi vor face cuplu şi pe banca noii echipe finanţate de Primăria din Rm. Vâlcea. ”Este un nou început, ne aşteptăm la lucruri bune, este o situaţie asemănătoare cu cea din anii 80, când se încropea marea echipă a Chimistului. Din nefericire, s-a întâmplat ce s-a întâmplat cu Oltchim, dar trebuie ca fanii să ne susţină şi pe noi, ne dorim să jucăm spectaculos şi să formăm o echipă bună. Ne-a durut atitudinea vâlcencelor Safta şi Băbeanu, care au preferat să plece în alte părţi, deşi le-am oferit aceleaşi condiţii, atunci ce pretenţii să mai avem de la alte jucătoare, precum Buceschi?”, a spus fosta mare jucătoare a Oltchimului.

Una dintre puţinele handbaliste care a mai trecut pe la Oltchim, Janina Luca, ştie că are o răspundere mare. ”Am avut încredere că tradiţia va merge mai departe, dar şi în oamenii din jurul echipei. Suntem câteva jucătoare cu experienţă, care ştim ce ne asumăm, sper să ne câştigăm publicul de partea noastră. Nu o să facem sub nicio formă uitat Oltchimul, dar să se ia de la capăt şi să fie publicul şi lângă noi. Vom munci şi vom da tot ce avem mai bun, cine vine la sală ştie că nu vor mai fi victorii la peste 10 goluri, dar să vină să ne încurajeze, să nu avem probleme”.

Lot HCM: Mădălina Puşcaşu (CSS 2 Baia Mare), Dana Vălean (Corona), Isabela Roşca (lot naţional junioare)- Janina Luca (CSM Ploieşti), Amelia Busuioceanu (Franţa), Irina Lazarin (Norvegia), Ramona Constantinescu (Buzău), Mihaela Pătuleanu (Danubius), Alina Ilie (lot naţional junioare), Roxana Cherăscu, Andreea Conea (Chimia), Diana Constantinescu (Corona), Diana Predoi (CN Excelenţă), Oana Popa, Reka Tamaş, Aleaxandra Ciunt (toate împrumut HCM Baia Mare).

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...