Sport

Fotbal, Liga a II-a, Damila

Nilă a semnat cu Damila, Voican şi Ene trebuie să dea un răspuns

Edi Stoica şi-a reziliat contractul

Aflat în pregătiri cu Damila încă de la reunire, atacantul Andrei Nilă (28 ani) a semnat azi un contract pe doi ani cu echipa pregătită de Claudiu Niculescu.

Atacant puternic, cu experienţă chiar în primul eşalon, unde a evoluat pentru Mioveni, Nilă a jucat în returul sezonului trecut în Liga a III-a, la SCM Argeşul. Acesta poate juca atât vârf împins, dar şi în spatele atacantului şi ar putea fi un plus pentru alb-verzi.

În schimb, fundaşului stânga Edi Stoica (FOTO) i-a fost reziliat surprinzător contractul, acesta având evoluţii apreciate sezonul trecut la Damila. ”Edi Stoica şi-a făcut datoria, dar strategia clubului este ca pe acel post să avem doi jucători sub 21 de ani”, a explicat preşedintele Lucian Munteanu. Totuşi, rezilierea contractului lui Edi Stoica pare a fi o eroare, jucătorul reprezentând fără dubii o soluţie bună pe acel post. Pe moment, singura soluţie rămasă pe acest post este Cucui, care este împrumutat de la U Cluj.

Damila dispută sâmbata, de la ora 11.00, pe Stadionul ”Oltchim”, un test cu Flacăra Horezu.

În altă ordine de idei, sub comanda lui Claudiu Niculescu au ajuns vineri alţi doi jucători, mijlocaşul Ionuţ Neagu şi fundaşul central Mircea Ungur. Neagu este sub contract cu Pandurii, iar sezonul trecut a fost împrumutat la UTA, iar Ungur a fost la FCM Tg. Mureş, unde a prins foarte rar echipa. Altfel, conducerea clubului aşteaptă zilele viitoare un răspuns de la alţi doi jucători care s-au pregătit ultima perioadă cu echipa, atacantul Andrei Voican şi fundaşul central Cornel Ene.

Mâine, de la ora 11.00, Damila susţine primul amical din această vară, pe Stadionul ”Oltchim”, contra echipei de Liga a IV-a Flacăra Horezu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...