Ocnele Mari au devenit un rival al Mării Negre. Denumită „Marea oltenilor”, localitatea vâlceană tinde să revină în topul preferinţelor oltenilor fără posibilităţi materiale să ajungă pe Litoral. Calităţile terapeutice ale apei sărate şi salina din oraş atrag ca un magnet turiştii în acest sezon estival, chiar dacă oraşul încă poartă amprentele dezastrului produs de saramura ţâşnită din minele de sare în urmă cu câţiva ani.
„Nu am atins vârful, dar sunt momente când depăşim Valea Prahovei”
După ani în care localitatea vâlceană Ocnele Mari a fost ocolită de turişti din cauza dezastrului produs de prăbuşirea minelor de sare din câmpurile de sonde, staţiunea de odinioară dă semne că îşi revine. Mii de turişti, mai ales din judeţele Olteniei, dar nu numai, au luat cu asalt la începutul acestei veri mica localitate vâlceană, punctele de atracţie fiind ştrandurile şi salina din localitate, deşi la capitolul infrastructură Ocnele stau încă destul de prost. „Băile nu a prins vârful de formă că nici vremea nu a fost în vârful ei de temperatură, dar preconizăm că cel puţin trei luni de zile ştrandurile vor funcţiona la capacitate maximă şi mă gândesc că dacă anul trecut salina a avut într-o lună 52 de mii de turişti în condiţiile în care populaţia noastră este de 3.500, ne aşteptăm să existe momente când vom avea mai mulţi în salină ca pe Valea Prahovei. Lucrul acesta ne bucură, dar nu suntem în pas cu solicitările şi cu pretenţiile modeste ale vizitatorilor noştri. Suntem marea săracului, am zis noi, marea Olteniei, dar încă nu suntem la superlativ”, spune Petre Iordache, primarul localităţii.
Salina, atracţia principală a Ocnelor
"Nu suntem în pas cu solicitările şi cu pretenţiile modeste ale vizitatorilor noştri. Suntem marea săracului, am zis noi, marea Olteniei, dar încă nu suntem la superlativ.", Petre Iordache, primar Ocnele Mari
Salina, deschisă în urmă cu trei ani, a devenit cu adevărat un punct turistic important pentru Vâlcea, lunar, mii de turişti intrând în subteran. Aerosolii sunt motivul principal pentru care vin turişti din toate colţurile ţării. „Eu sunt vâlcean, sunt din Govora. Vin în primul rând cu nepoţica care e de la Bucureşti să facă nişte aerosoli, apoi face şi tratament la Govora. Le combinăm unele cu altele ca să fie bine pentru sănătate”, a precizat unul dintre turiştii găsiţi sâmbătă în salină. Calităţile terapeutice ale aerului, cu o temperatură constantă fie vară, fie iarnă, de 13 grade celsius, sunt o binefacere pentru cei cu răceli frecvente şi cu reumatism. „Venim pentru sănătatea copilului. Anul trecut, din trei în trei luni, aveam copilul internat, cu răceli, nas înfundat, dar acum după ce am venit aici, o singurădată s-a mai întâmplat”, spune un alt turist venit din Gorj. Nu sunt însă ocolite nici celelalte evenimente care au loc periodic aici. ”Este cea mai mare biserică aflată în subteran şi singura în care se slujeşte efectiv. Duminică de duminică noi suntem aici. Cât priveşte frecvenţa, sunt foarte puţini cei care nu intră şi în biserică…”, spune unul dintre cei trei preoţi care slujesc la biserica din salină.
La ştrand, ca la mare
Încet, încet şi administratorii ştrandurilor cu apă sărată din localitate au început să conştientizeze că fără investiţii turiştii nu o să revină, astfel că anul acesta s-au pregătit mai mult, mai ales că sfârşiturile de săptămână se anunţă foarte aglomerate. „Ne adresăm unei categorii de oameni înspre vârsta a doua şi a treia. Tinerii sunt mai puţini, dar încercăm să le arătăm ceva nou. Ne ştim în primul rând obligaţiile şi apoi drepturile. Adică curăţenie, mâncărică bună, plaja să fie curată. Nu se întâmplă întotdeauna cum ne-am planificat. Nici vremea nu a ţinut cu noi, dar sfârşiturile de săptămână sunt full”, explică Alin, administrator al ştrandului Ocniţa. „Este plăcut, venim pentru tratament, pentru salină. Condiţiile sunt bune. S-au mai îmbunătăţit, se îmbunătăţesc de la an la an şi sperăm să fie şi mai bine pe viitor”, adaugă o turistă din Olt. Ştrandurile de la Ocne sunt acum o alternativă ieftină la Litoralul românesc, mai ales pentru olteni. „Suntem din Craiova. Este al treilea an la rând în care venim. Venim pentru apa asta sărată şi cred că este o alternativă pentru litoral. E mai bine aici, că acolo e scump şi la criza are este acum, e mai convenabil aici”, spune o altă turistă
Localitatea Ocnele Mari se află la şapte kilometri distanţă de municipiul Râmnicu Vâlcea. Are două ştranduri cu apă sărată, salina realizată într-o fostă mină, dar numai 400 de locuri de cazare, majoritatea la localnici şi un singur hotel.








