Administraţie

Prioteasa trage China mai spre Dolj

Preşedintele CJ Dolj a făcut rezumatul deplasării oficiale în Chongqing. Concluzie: Noi avem un pod, ei opt sute!

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a afirmat că, în cadrul întâlnirilor pe care le-a avut la Forumul reprezentanţilor autorităţilor locale din China şi ţări din Europa Centrală şi de Est, organizat la Chongqing, a prezentat oportunităţile de afaceri pe care companiile chineze le-ar putea găsi în judeţul Dolj, precum şi deschiderea autorităţilor locale pentru sprijinirea investitorilor care creează noi locuri de muncă. Prioteasa a făcut parte din delegaţia României la Forumul reprezentanţilor autorităţilor locale din China şi ţări din Europa Centrală şi de Est. La această întâlnire, desfăşurată la Chongqing, au mai participat reprezentanţi din 16 state central-europene şi de est. „Am luat parte la convorbirile purtate cu reprezentanţii guvernului local, care au avut loc în acest oraş, Chongqing, de care sunt convins că vom mai auzi în perioada următoare, aşa cum auzim acum de Shanghai sau de Beijing. De altfel, oraşul gazdă este în plină dezvoltare şi are 33 de milioane de locuitori. Pentru a ne face o idee completă despre Chongqing, vreau să vă spun că acest oraş este traversat de două fluvii, dintre care unul, foarte cunoscut, este Fluviul Galben, peste care s-au construit 800 de poduri de mărimea celui de la Calafat - Vidin. Doljul are un protocol cu una dintre cele mai dezvoltate provincii din China, respectiv Provincia Guangdong. Într-adevăr, lumea se îndreaptă foarte mult spre China, dintr-un motiv foarte simplu: are cei mai mulţi bani. Noi ne-am dori ca ei să investească în marile proiecte din România. Ei pun câteva condiţii, însă, cu siguranţă, firme din China sunt destul de interesate pentru a intra pe piaţa mare a Uniunii Europene”, a afirmat preşedintele CJ Dolj. Vizita în China a lui Prioteasa s-a soldat, pentru început, cu stabilirea unor contacte, înmânarea unor invitaţii şi prezentarea oportunităţilor de afaceri din Parcul Industrial de lângă Aeroportul Craiova.

"Pentru a ne face o idee completă despre Chongqing, vreau să vă spun că acest oraş este traversat de două fluvii, dintre care unul, foarte cunoscut, este Fluviul Galben, peste care s-au construit 800 de poduri de mărimea celui de la Calafat - Vidin"- Ion Prioteasa, preşedinte CJ Dolj

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...