De ani buni, administratorii celor două Parcuri Naţionale de pe teritoriul judeţului Vâlcea se luptă cu interesele locale şi economice pentru a menţine în viaţă zone unice din punctul de vedere al diversităţii naturale. În Parcul Naţional Cozia există posibilitatea de a se crea un precedent periculos, după ce mai marii Mănăstirii Cozia, proprietari ai unor suprafeţe de pădure în arealul protejat, doresc să înceapă o exploatare forestieră.

Inginerul Pavel Prundurel, directorul parcului, spune că Mănăstirea Cozia deţine terenuri atât în zona de protecţie a rezervaţiei, cât şi în exteriorul ei. „Ei şi-au anunţat intenţia de a schimba legislaţia în vigoare pentru a avea acces la porţiunile de pădure din Parcul Naţional Cozia. Din discuţiile pe care le-am avut cu reprezentanţii bisericii, ei spun că doresc să extragă doar lemnul uscat din pădurile care le aparţin. În momentul de faţă, nu au voie să facă lucrul acesta”, explică Prundurel.

Jumătate din PN Cozia e proprietate privată

Şeful rezervaţiei din nordul judeţului susţine că legea care reglementează funcţionarea parcurilor naţionale este de fapt o directivă a Uniunii Europene, transpusă în legislaţia românească. „Cred ca este foarte greu, daca nu imposibil, să schimbi o astfel de reglementare”, e de părere Prundurel. Reprezentanţii Mănăstirii Cozia au fost însă rezervaţi în a da informaţii despre intenţiile Bisericii în pădurile Parcului Naţional. „În momentul de faţă, există un proces pe rol cu Ministerul Mediului pentru acele porţiuni de teren”, s-a limitat a afirma arhimandrit Vartolomeu Andoni, stareţul Mănăstirii Cozia. În cazul în care procesul intentat Ministerului Mediului de către lăcaşul de cult ar fi câştigat de către aceştia din urmă, s-ar crea un precedent ce ar îndemna şi alţi proprietari cu suprafeţe în interiorul parcului să îşi ceară dreptul la exploatare. „Din cele 17.000 de hectare, cât reprezintă aria protejată, aproximativ 9.000 de hectare reprezintă proprietate privată. Asta ar înseamna ca în aproape jumătate din parc fiecare să facă ce doreşte”, explică directorul parcului.

Construcţii în zona protejată

Pentru Parcul Naţional Cozia, dorinţa bisericii de a exploata în zona protejată este doar ultima dintr-un şir de probleme cu care administraţia rezervaţiei se confruntă. Autoritatea PN Cozia se judecă în prezent şi cu Primăria din Călimăneşti pentru zone aflate atât în intravilanul oraşului, cât şi în zona de protecţie naturală a parcului. Inginerul Prundurel susţine că Primăria din Călimăneşti a emis, fără temei legal, autorizaţii de construcţii în zone aflate sub protecţia legii Parcurilor Naţionale. „Noi am reuşit să stopăm pentru moment construcţiile din zonele protejate, cazul fiind acum în stagiul de rejudecare la Tribunalul Vâlcea”, explică directorul PN Cozia. De cealaltă parte a baricadei, reprezentanţii Primăriei din Călimăneşti susţin că, de fapt, administraţia parcului şi-a extins graniţele fără acordul autorităţii locale în intravilanul staţiunii. „Proprietarii de drept ai terenului au revendicat şi au fost împroprietăriţi. Există un proces pe rol, trimis spre rejudecare. Important este că expertiza tehnică a concluzionat că acea suprafaţă nu este a parcului, lucru dovedit cu hărţi cadastrale”, explică Ion Didoiu, secretarul Primăriei din Călimăneşti.

Cel mai mic parc natural, ameninţat cu buldozerul

Nici Parcul Naţional Buila-Vânturariţa nu o duce mai bine din punctul de vedere al integrităţii. Cel mai nou şi în acelaşi timp cel mai mic parc naţional din ţară este pe cale de a pierde o bună bucată din suprafaţă din cauza exploatării de calcar din apropiere. Înfiinţat în anul 2004, zona protejată face parte din reţeaua siturilor „Natura 2000”, recunoscute la nivel european ca unice din punct de vedere al diveristăţii florei şi faunei. Existenţa parcului este însă ameninţată de suprapunerea limitelor zonei protejate cu cele ale exploatării de calcar din Costeşti. Potrivit datelor oficiale, aproximativ 16 hectare de teren al PN Buila-Vânturariţa ar putea intra în exploatarea minieră.

Constantin Melinte, directorul tehnic al Exploatării Miniere din Râmnicu Vâlcea, administratorul carierei de calcar de la Costeşti, spune că suprapunerea parcului cu exploatarea din Costeşti s-a făcut în urma unei greşeli, iar în momentul de faţă există riscul ca întreaga activitate din zonă să se oprească. „Există o lege a Parcurilor Naţionale pe care nu o putem încălca. Problema este că s-a făcut o greşeală în momentul în care s-au întocmit hărţile pentru parc. Cele două zone se suprapun exact unde cariera de calcar ar trebui să continue exploatarea, iar în momentul de faţă trebuie găsită o rezolvare. Dacă această exploatare nu va mai continua, riscăm să oprim funcţionarea unor societăţi precum Uzinele Sodice Govora ori secţii din combinatul chimic Oltchim”, explică directorul din EM Râmnicu Vâlcea.
Calcarul exploatat în cariera de la Costeşti este folosit în procesele tehnologice de către cele două societăţi. Alături de sarea de la Ocnele Mari, calcarul exploatat din buza parcului naţional reprezintă principala materie primă ce ţine în funcţiune instalaţiile de producţie de pe platforma chimică.

Între ciocan şi nicovală

Profesorul Gheorghe Ploaie face parte din Consiliul Ştiinţific al Parcului şi este unul din specialiştii ce a fundamentat necesitatea înfiinţării acestui areal natural protejat de lege în munţii Căpăţânii, în zona Buila-Vânturariţa. “Parcul este unul de o importanţă crucială pentru că adăposteşte specii de plante rare, ba chiar unele unice în Europa. Continuarea exploatării de calcar se poate face numai în condiţiile în care aceste specii nu vor fi puse în pericol. Ar fi o pierdere extraordinară distrugerea acestei zone”, explică profesorul Ploaie. Prins între necesităţile economice ale judeţului şi nevoia de a proteja specii unice, parcul se află acum la mâna unor decidenţi politici.
Singurul atu al parcului este chiar clasificarea în rândurile siturilor Natura 2000. Fiind o zonă protejată la nivel european, trebuie să existe o aprobare a Comisiei Europene care să permită exploatarea calcarului dincolo de limitele impuse de lege. Pe de altă parte, oficialii Exploatării Miniere din Râmnicu Vâlcea susţin că, pe lângă lipsa furnizării materiei prime, există şi riscul ca, odată cu închiderea carierei, în jur de 140 de oameni să rămână fără loc de muncă.