După cum am anunţat, lucrez la o analiză a politicii monetare din România. Octombrie 2008 reprezintă un capitol important. În studiul publicat pe site-ul BNR, Lucian Croitoru identifica un atac speculativ folosind cursul valutar zilnic, dobânzile tranzacţionate în piaţa interbancară şi vânzările nete de valută. Primele două informaţii sunt publice pe site-ul BNR, dar nu şi vânzările nete de valută. Oricine încearcă să testeze concluziile studiului BNR nu are cum atâta timp cât datele folosite nu sunt publice.
Chiar şi în aceste condiţii, pe baza literaturii de specialitate şi a modului cum funcţionează piaţa monetară, nici primii doi indicatori nu rămân în picioare în faţa unui test independent.
Astăzi o să preiau din analiza mea ideile principale despre indicatorul “dobândă”. În studiul BNR, dobânda folosită este cea a tranzacţiilor din piaţa interbancară. Prima problemă cu această dobândă este că reprezintă o medie a tranzacţiilor, dar care nu face diferenţa între scadenţe. În acelaşi timp, dobânda folosită în studiu nu face diferenţa între dobânda la care băncile oferă bani şi dobânda la care băncile atrag bani. În plus, această dobândă nu include tranzacţiile cu colateral, astfel surprinzând doar o parte foarte mică din piaţă (în jur de 10%). Trecând peste aceste “detalii” pe care le explic pe larg în analiza mea, să ne gândim ce informaţie arată această dobândă. Acest gen de dobândă ne prezintă o imagine de ansamblu a modului cum lucrează bancile între ele. Creşteri şi scăderi de dobândă depind foarte mult de modul în care fiecare bancă percepe solvabilitatea altei bănci, de modul în care fiecare bancă îşi gestionează lichiditatea sau de politica de creditare a fiecărei bănci. Această dobândă nu arată în niciun fel modul în care politica monetară este implementată pentru ca banca centrală să-şi atingă obiectivele. (indirect, este greu de identificat cum BNR influenţează ACEASTĂ dobândă).
În toate studiile apărute până acum, unele dintre ele citate de studiul BNR, indicatorul “dobândă” se referă la dobânda de politică monetară. Politica monetară nu a răspuns niciunui atac speculativ. Dobânda de politică monetară a crescut până în august 2008 la 10,25%, după care, în ianuarie 2009, a scăzut la 10%. În octombrie 2008, dobânda de politică monetară nu s-a schimbat.
Un alt lucru interesant pe care îl discut în detaliu în studiu este surprins de dobânzile ROBID-ROBOR. Până acum eronat, discuţia s-a axat pe dobânzile ROBOR. Acestea sunt dobânzile la care băncile oferă lichiditate către alte bănci pe piaţa interbancară. Dar preţul lichidităţii este dat de ROBID. Există o diferenţă foarte mare între “episoadele” aprilie 2007 şi octombrie 2008: modul cum a reacţionat piaţa ROBID. Cum se explică faptul că în 2008 doar dobânda ROBOR a crescut, pe când ROBID a rămas aproape neschimbată? Mai mult, avand în vedere evoluţia ROBID, cum putem să vorbim de un atac speculativ? Este mai corect să folosim ROBID pentru a testa lichiditatea din sistem şi, implicit, dacă banca centrală încearcă să se apere de un atac speculativ, deoarece aceasta este dobânda la care băncile atrag lichiditate. Fără mai multe analize, putem deduce că băncile aveau lichiditate, dar nu voiau să o dea decât foarte scump. Dar acest comportament arată mai mult a criză de solvabilitate, nu de lichiditate. Oricum, nu susţine ipoteza unui atac speculativ.
Dacă folosim dobânda de politică monetară sau dobânda la care băncile atrag lichiditate, ipoteza atacului speculativ din ocotmbrie 2008 este respinsă.
