Actualitate

Criză de bani la spitalul din Severin

Din cauza arieratelor, unitatea medicală ar putea rămâne fără electricitate şi chiar fără medicamente

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin riscă să rămână fără curent electric, întrucât nu mai poate face nicio plată curentă către furnizorii de medicamente sau servicii după ce Trezoreria i-a blocat conturile pentru arierate în valoare de aproximativ 276.000 de lei neachitate. Potrivit trezorierului şef, Maria Drăghici, din cadrul Direcţiei Finanţelor Publice Mehedinţi, spitalul are conturile blocale şi nu vor fi deblocate până când unitatea nu va achita un procent de 3% din arieratele pe care le are. “În condiţiile în care acestea nu îşi achită 3 la sută din arieratul înregistrat de la o lună la alta, trezoreria statului are obligaţia să-i blocheze conturile. Spitalul poate face numai plăţi de salarii, contribuţiile aferente salariilor şi arieratele. Cât timp nu îşi plătesc acel procent de 3 la sută, spitalale nu mai au voie să facă altfel de plăţi”, a spus Maria Drăghici.

E nevoie urgent de 276.000 lei pentru deblocarea situaţiei

Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin are conturile “blocate” de la sfârşitul lunii mai, dar nu s-au putut achita arieratele nici în cursul lunii iunie, întrucât Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate nu a achitat contravaloarea serviciilor pentru luna mai, adică aproximativ 300.000 de lei. “În momentul de faţă, spitalul ar trebui să achite circa 276.000 de lei pentru a atinge acest prag de 3%, după care, putem să facem plăţile curente. Problema este că nici până la această dată nu avem făcută încă plata pentru toate serviciile medicale ale lunii mai, serviciile contractate cu Casa de Asigurări de Sănătate. Se pare că nu vom avea aceşti bani nici până la sfârşitul lunii în curs”, a spus managerul spitalului din Severin, Doina Borugă. În condiţiile în care are conturile blocate, Spitalul nu poate face nicio plată către furnizorii de medicamente. Borugă a explicat că sunt foate mulţi furnizori de medicamente şi materiale sanitare care nu mai onorează comenzile transmise deja, până când nu se plăteşte o parte din sumele restante, unii dintre aceştia fiind cei care se încadrează la arierate, alţii care, chiar dacă nu se încadrează la arierate, au totuşi plăţi restante. De departe, cea mai mare problemă la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin este factura neachitată la energia electrică, în valoare de aproximativ 200.000 de lei. În aceste condiţii, soarta bolnavilor stă la mâna furnizorului de electricitate, care ar putea oricând să debranşeze unitatea. “Dacă CEZ dispune şi vine şi taie contorul, nu ne putem opune”, a mai spus managerul Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin. Cea mai mare unitate medicală din judeţul Mehedinţi, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin, are datorii totale la sfârşitul lunii iunie în valoare de aproximativ 4.000.000 lei.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...