Unul dintre cei trei copii răniţi grav cu maşina de poliţistul teribilist din Mehedinţi a fost transferat sâmbătă cu elicopterul de la spitalul Severin la spitalul Craiova în comă de gradul II pentru o intervenţie chirurgicală complicată pe creier. A doua zi, adică duminică, probabil chiar în ziua operaţiei, micuţul care se zbate între viaţă şi moarte a împlinit vârsta de 10 ani. Ceilalţi doi copii răniţi grav se află la spitalul din Severin şi, potrivit medicilor, starea lor de sănătate este stabilă.
Adjunctul şefului postului de poliţie din comuna Gruia, agentul şef Petre Nedelcu, s-a urcat mort de beat la volanul maşinii cumnatului său, cu o alcoolemie de 1,60, şi a lovit în plin un grup de copii care se aflau pe cealaltă parte a carosabilului. În urma impactului, un copil de 11 ani a murit pe loc, 3 au fost grav accidentaţi, iar 2 au fost accidentaţi uşor. După ce a produs acest carnagiu pe şosea, beţivanul cu epoleţi a fost la un pas de a fi linşat de sătenii furioşi. De altfel, câţiva săteni s-au ales cu dosare penale pentru că au încercat să aplice legea Talionului. Pe de altă parte, nici poliţistul ucigaş nu a scăpat de lege. Magistraţii Tribunalului Mehedinţi au dispus arestarea lui pentru 29 de zile.
Unul dintre cei trei copii răniţi grav în urma accidentului produs de adjunctul şefului de post din Gruia, Mehedinţi, a fost transferat sâmbătă după-amiază cu elicopterul la Craiova, acesta fiind în comă de gradul al doilea şi având nevoie de intervenţie chirurgicală. Directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi, medicul Doina Leuştean, cea care a coordonat echipajul Ambulanţei Mehedinţi care l-a transferat pe rănit de la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin către baza Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, de unde a fost preluat de elicopter, a declarat că starea băiatului este foarte gravă. “Am fost solicitaţi pentru un transfer al unui băieţel de 10 ani cu politraumatism produs prin accident rutier, traumatism craniocerebral acut închis, microhemoragii parietale, contuzie cerebrală, comă gradul doi spre trei şi un traumatism toracic. Starea lui este foarte gravă. Este transferat la neurochirurgie Craiova”, a declarat doctorul Doina Luştean. Băieţelul care duminică, 7 iulie, a împlinit 10 ani avea nevoie de o intervenţie chirurgicală într-o secţie de neurochirurgie, aceasta neexistând în Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin. În Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin au rămas internaţi ceilalţi doi copii răniţi grav, cu vârste de 9 şi 13 ani care, potrivit medicilor, sunt stabili hemodinamic şi nu necesită transferul în altă clinică pentru tratament. Băiatul transferat la Craiova este verişorul copilului în vârstă de 11 ani care a decedat în urma accidentului de joi seara şi al cărui trup a fost ridicat de familie, sâmbătă, de la morga Spitalului Judeţean.
Agentul şef principal Petre Nedelcu, cel care, sub influenţa băuturilor alcoolice, a condus maşina care a intrat pe contrasens şi a lovit în plin grupul de şase copii care se aflau lângă bordură, joi seara, în localitatea mehedinţeană Gruia, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile vineri seara, mandatul fiind emis de Tribunalul Mehedinţi.
Beţivanul cu epoleţi nu este la prima abatere de acest fel
Unul dintre cei trei copii răniţi grav în urma accidentului produs de adjunctul şefului de post din Gruia-Mehedinţi a fost transferat sâmbătă după-amiază cu elicopterul la Craiova, acesta fiind în comă de gradul II, necesitând o intervenţie chirurgicală.
Poliţistul beţivan care a ucis un copil şi a băgat alţi trei în spital nu este la prima abatere. Tot băut la volan, agentul şef principal Petre Nedelcu a lovit în 2011 un bătrân, care a stat aproape o săptămână în comă. Omul a scăpat de moarte şi l-a iertat pe poliţistul care, spune bătrânul, a venit la el şi i-a spus că nu va mai urca niciodată băut la volan. În anul 2011, Ion Băli, un bătrân din satul Cioroboreni fusese să-şi cumpere medicamente de la o farmacie. Poliţistul a băut într-un bar, apoi a urcat la volan şi a plecat să-şi cumpere ţigări. În dreptul unei staţii Peco a dat peste bătrânul care mergea pe bicicletă. Bătrânul spune că a stat o săptămână în comă, că a trăit clipe dramatice şi că a rămas cu sechele în urma accidentului. “Nu am ştiut de mine mai mult timp, unde sunt, cum sunt. A avut soţia grijă de mine, am fost în spital la Craiova în comă. L-am iertat, pentru că nu am vrut să fac rău. Mi-a spus că are şi el un copil mic şi ştiţi dumneavoastră, e uşor să faci rău, eu nu am vrut să fac rău”, a spus Ion Băli. Bătrânul şi-a retras atunci plângerea şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi a ordonat neînceperea urmăririi penale în acest caz, aşa că Petre Nedelcu a scăpat basma curată. Colegii săi de la IPJ Mehedinţi l-au băgat în comisia de disciplină şi l-au sancţionat cu suspendarea de la avansarea în grad timp de un an. “Colegul nostru este în poliţie de 12 ani, mai precis din 3 martie 2001. În 12 ani nu a săvârşit decât o abatere disciplinară, în anul 2011, când a fost şef de post la Postul de Poliţie Rogova. Atunci, a condus autospeciala de serviciu pe DN 56 A şi a acroşat un biciclist. În urma cercetării la faţa locului, s-a stabilit că avea o alcoolemie de 0,23 mg pe litru alcool pur în aerul expirat. Vorbim de o abatere contravenţională şi nu o faptă de natură penală. La momentul respectiv, s-a dispus cercetarea prealabilă, conform Ordinului 400 în cadrul unui Consiliu de Disciplină, care a analizat cazul respectiv. Cercetarea disciplinară a fost amânată până la finalizarea dosarului penal, care se afla la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, având în vedere calitatea sa de poliţist. Parchetul a dispus, întrucât nu s-a depus plângere penală la vremea respectivă, neînceperea urmăririi penale în acel dosar. A fost reluată cercetarea disciplinară şi a fost sancţionat cu amânarea înaintării în gradul următor pentru o perioadă de un an, a patra sancţiune disciplinară din sancţiunile graduale aplicate în astfel de cazuri”, a precizat subcomisarul Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi. IPJ Mehedinţi a declanşat cercetarea disciplinară concomitent cu cercetarea penală, însă, în momentul de faţă, cercetarea penală este suspendată până când se vor pronunţa procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi. Poliţistul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Separat, în alt dosar, trei persoane din Gruia care au tăbărât pe ucigaşul cu epoleţi până să vină echipajele de poliţie, sunt cercetate pentru tentativă de omor, ultraj contra bunelor moravuri, ultraj la poliţişti şi distrugere.
După nici doi ani, poliţistul ucide
La nici doi ani după ce i-a promis bătrânului pe care l-a băgat în comă că nu se va mai urca beat la volan, joi seară, poliţistul a recidivat. În joia fatidică pentru mai multe familii de romi din satul Gruia, poliţistul, acum uns adjunct de şef de post la Gruia, bea din nou până nu mai ştie de el. O demonstrează alcoolemia de 1,6 în sânge înregistrată cu aparatul etilotest. Apoi uită că mai nenorocise un om în 2011 şi urcă la volan. După câteva sute de metri, pierde controlul volanului, intră pe contrasens, trece razant cu un stâlp electric, apoi intră într-un grup de şase copii care erau pe marginea drumului. Pe unul îl băgă în pământ, un altul este trimis în comă de gradul 2/3 la Craiova, iar alţi doi sunt internaţi la terapie intensivă la Spitalul Judeţean din Severin. Sătenii din Gruia spun că nu este pentru prima dată când îl văd urcând băut la volan pe poliţist, numai că de această dată s-ar putea să fie pentru ultima oară. Petre Nedelcu a rămas fără permisul de conducere care i-a fost anulat, iar vineri seară a fost arestat pentru 29 de zile şi se pare că va rămâne mult timp după gratii, pentru că fapta sa este una deosebit de gravă.








