Sport

Alro, prima echipă reunită

Luni s-a reunit cea mai grăbită dintre echipele oltene, Alro Slatina. După ce a rămas în eşalonul secund cu mult noroc, Alro a început o campanie de transferuri interesantă. Au semnat deja acorduri cu clubul N’Kongue, Alin Pavel, Alin Gligor, Gabriel Siminic, Alin Ignea, Petrică Huţanu şi Daniel Ghiţă, dar campania de achiziţii va continua. Până la acest moment, oficialii clubului au anunţat plecările lui Alex Marin, Eugen Rioşanu şi Dragoş Firţulescu. Dacă stabilitatea financiară asigurată de autorităţile locale şi transferurile net superioare decât cele de anul trecut sunt plusuri, marele minus este reprezentat evident de rămânerea antrenorului Dan Oprescu pe banca tehnică, dar şi lipsa unui conducător de valoare. Nou-promovata Minerul Motru se reuneşte joi şi ţinteşte şi ea aducerea a minim 7 jucători de valoare. Deocamdată a plecat doar atacantul Răduca, care este în probe la Pandurii. Trupa lui Ştefan Nanu va efectua vizita medicală la Craiova pe 15-16 iulie. „Acum încep grijile pentru că trebuie să fac o echipă pentru nivelul ligii secunde. Acum am jucători sub valoarea diviziei secunde. Am nevoie de cel puţin 7-8 jucători. În lotul actual am cel puţin şase jucători peste 30 de ani”, a spus Nanu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...