Economic

Dolarul pune presiune pe leu

Prima săptămână din iulie a fost una calmă pentru raportul euro/leu, o volatilitate mai ridicată înregistrând-o cea dolar/leu, influenţată de evoluţia perechii euro/dolar.

Cursul mediu al euro a fluctuat între 4,4391 şi 4,4514 lei, iar vineri media a fost de 4,4403 lei. Cotaţiile de la deschidere, de 4,44 lei, au fost cu peste jumătate de ban peste cele de joi seara, valori care s-au menţinut până spre închiderea pieţei. Datele pozitive privind piaţa muncii din SUA, au adus ordine de vânzare de lei, cotaţiile revenind peste pragul de 4,45, pentru ca la final să coboare la 4,4460 – 4,4490 lei.

Evoluţia leului nu a fost influenţată de decizia BNR de tăiere a dobânzii sale de politică monetară, de la 5,25 la 5%, care rămâne una din cele mai ridicate din UE. Aceasta nu a fost o surpriză, în contextul în care guvernatorul Mugur Isărescu declarase, încă de la începutul lunii mai, că va fi început un nou ciclu de relaxare a politicii monetare.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro s-a tranzacţionat pe septembrie la 4,47 – 4,5 lei iar pe decembrie la 4,4801 – 4,51 lei.

Cursul dolarului a urcat de la 3,4094 la 3,4473 lei, cea mai ridicată medie din ultimele trei luni. Investitorii consideră că se apropie momentul în care Rezerva Federală americană va reduce programul său prin care injectează lunar 85 miliarde dolari în economia SUA. Decizia va fi însoţită de creşterea dobânzilor, care în prezent sunt aproape de 0%, ceea ce va provoca aprecierea dolarului. De altfel, programul de relaxare cantitativă (Quantitative Easing) al Fed a reprezentat principala slăbiciune a monedei americane din ultimii ani.
Francul elveţian a fluctuat între un maxim de 3,6180 lei şi un minim de 3,5949 lei, înregistrat la finele săptămânii.

Pereche euro/dolar a scăzut de la aproape 1,31 dolari, la începutul săptămânii, la 1,2806 dolari, la finele ei, cel mai scăzut nivel începând cu 29 mai, închiderea de vineri de pe pieţele americane realizându-se la 1,2832 dolari.
După ce a atins, la începutul lui iunie, pentru scurt timp, pragul de 1,34 dolari, euro a început să se deprecieze, urmare a declaraţiile oficialilor Fed privind reducerea treptată a injecţiilor de lichiditate, care ar urma să se încheie la finele anului viitor.

Tendinţa de scădere s-a accentuat săptămâna aceasta şi datorită crizei politice prin care trece Portugalia, stat care a primit în 2011 un împrumut în valoare de 78 miliarde euro. Iar declaraţia preşedintelui BCE, Mario Draghi, că instituţia pe care o conduce va menţine sau va reduce dobânzile „o perioadă prelungită de timp”, are drept efect slăbirea euro.

La Sibiu, euro s-a tranzacţionat pe septembrie la 1,2825 – 1,3087, pe decembrie la 1,29 – 1,3055, pe martie la 1,29 – 1,30 iar pe iunie viitor la 1,29 dolari. Aprecierea monedei americane a coborât preţul futures al unciei de aur de la 1.263 la 1.208,9 dolari pe august, respectiv la 1.230 dolari pe octombrie.

Analiza cuprinde perioada 1 – 5 iulie 2013.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...