Actualitate

Ambasadorul Belgiei la Bucureşti, în vizită la Vâlcea

Prefectul judeţului Vâlcea, Mircea Nadolu, s-a întâlnit, sâmbătă, 6 iulie 2013, cu Excelenţa Sa, Philippe Beke, Ambasadorul Belgiei la Bucureşti, la sediul Instituţiei Prefectului judeţului Vâlcea.

La invitaţia Prefectului judeţului Vâlcea, Mircea Nadolu, Excelenţa Sa, Domnul Philippe Beke, Ambasadorul Belgiei la Bucureşti, a efectuat o vizită protocolară în judeţul Vâlcea.

La întâlnirea ce a avut loc la sediul Instituţiei Prefectului au participat: Mircea Nadolu – Prefectul jud. Vâlcea, Luc Francois-Delegatul pentru România şi Republica Moldova a Uniunii Francofone a Belgienilor din Străinătate, Valentin Cismaru – Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea şi Ioan Florescu - Preşedintele Consiliului de Administraţie al Centrului de afaceri Flandra-Vâlcea.

Prefectul judeţului Vâlcea, Mircea Nadolu, a mulţumit distinsului oaspete că a acceptat invitaţia şi, după primirea protocolară, a supus atenţiei participanţilor o scurtă prezentare a judeţului Vâlcea, din punct de vedere geografic, demografic, economic, cultural şi sportiv, cu accent pe obiectivele turistice importante: staţiunile balneare, mănăstirile şi staţiunile montane.

Ambasadorul Belgiei a transmis mulţumirile sale pentru invitaţie, exprimându-şi dorinţa de a face cunoştinţă mai bine cu judeţul Vâlcea, cu atât mai mult cu cât localitatea Lădeşti este înfrăţită cu localitatea Balen din Belgia, iar, datorită acestui parteneriat, localitatea Lădeşti a primit, în dotare, autospeciale de pompieri.

Cu ocazia acestei vizite, Ambasadorul Belgiei şi-a exprimat dorinţa realizării primelor contacte cu judeţul nostru, în vederea stabilirii unor legături de colaborare, pe diverse planuri, între cele două state.

Excelenţa Sa, Domnul Ambasador Philippe Beke, a precizat că schimburile comerciale bilaterale între România şi Belgia au evoluat pozitiv în perioada 2002-2012, crescând de peste trei ori, cu atât mai mult cu cât schimburile comerciale ale României cu Belgia se derulează, în principal, din anul 2005, în baza Tratatului privind aderararea României la Uniunea Europeană, semnat la 25 aprile 2005, la Luxemburg.

În cadrul convorbirilor, reprezentanţii oficialităţilor vâlcene şi-au exprimat deschiderea în vederea colaborării cu instituţiile, organizaţiile şi agenţii economici din Belgia, atât în ceea ce priveşte relaţiile de afaceri în mod direct, cât şi în cadrul unor proiecte desfăşurate pe fonduri europene.

Excelenţa Sa, Domnul Ambasador Philippe Beke, a ţinut să precizeze că la sfârşitul anului 2011, Belgia ocupa locul 11, reprezentând 2% din totalul investiţiilor de capital străin înregistrate în România.

De asemenea, a precizat că această vizită are rolul de a pregăti dezvoltarea unor relaţii parteneriale solide şi organizarea unor legături la nivel de Camere de Comerţ care să apropie şi mai mult cele două ţări, mai ales în ceea ce priveşte domeniul economic.

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea, Valentin Cismaru, a evidenţiat posibilitatea realizării unui parc industrial, exprimându-şi dorinţa ca Excelenţa Sa, să facă “un fel de lobby” pentru a aduce investitori interesaţi în judeţul Vâlcea, printre altele, fiind nevoie de colaborare cu firme care să producă piese pentru industria auto, întrucât dispunem de forţă de muncă calificată, un alt avantaj fiind existenţa firmelor Ford şi Dacia aproape de judeţul Vâlcea.

De asemenea, domnul Valentin Cismaru a exprimat ideea realizării unui schimb de târguri în ce priveşte produsele ceramice, între localitatea Horezu şi Belgia.

În contextul acestor discuţii, prefectul Mircea Nadolu, şi-a exprimat convingerea că, în viitor, se vor diversifica relaţiile dintre judeţul Vâlcea şi Belgia, atât pe plan cultural, turistic cât şi economic şi a invitat distinsul oaspete să efectueze o nouă vizită în judeţ, în scopul stabilirii detaliilor viitoarelor colaborări în vederea realizării unor oportunităţi de afaceri cu judeţul Vâlcea.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...