Pandurii va juca primul meci din turul II preliminar al Europa League pe teren propriu, la Tg. Jiu, pe 18 iulie, iar returul va avea loc pe 25 iulie, în deplasare.
"Estonienii par favoriţi, de ei am auzit şi sunt campioni, de ceilalţi nu am auzit, probabil vom juca cu Levadia.", Cristi Pustai, antrenor Pandurii
Preşedintele Marin Condescu a fost pentru prima dată la tragerea la sorţi. „Ne convine mai bine Estonia, e mai aproape. Putea fi şi mai bine, şi mai aproape, de exemplu Rudar. A fost o tragere bună, se putea şi mai rău, dar turul III va fi mult mai greu. Nu am mai fost niciodată la sediul UEFA, sunt momente unice, am aşteptat cu mari emoţii tragerea. Nistor e încă la noi, a făcut nunta, poate gândeşte altfel, mai bine ca la Tg. Jiu nu o să îi fie undeva în România. Sunt negocieri cu CFR Cluj pentru Nistor, dar nu e nimic concretizat”, a spus preşedintele echipei Pandurii, Marin Condescu.
Antrenorul Pustai a mai antrenat în Europa League pe Gaz Metan Mediaş şi crede că estonienii sunt favoriţi. „Estonienii par favoriţi, de ei am auzit şi sunt campioni, de ceilalţi nu am auzit, probabil vom juca cu Levadia. La al doilea joc vom avea probabil spioni, să ne cunoaştem cât de cât adversarul. La primul tur, jucăm la Tg. Jiu. Ar fi bine să avem un parcurs european bun, dar la fel de important e să începem bine campionatul, să avem continuitate. Să fim realişti, locul 2 ne obligă mult în viitorul sezon, trebuie să fim în plutonul fruntaş, ca să devenim o echipă mare, nu să fim în declin”, a spus antrenorul Cristi Pustai.








