Sport

Damila caută întăriri

Damila se va reuni pe 11 iulie, la Stadionul Oltchim, iar la finalul lunii va merge în cantonament în zona Braşovului.

Având ca obiectiv promovarea în sezonul viitor, antrenorul Claudiu Niculescu au pus la punct programul de pregătire al alb-verzilor, dar caută şi jucători valoroşi, care să întărească lotul. „Vom merge în cantonament undeva în zona Braşovului. În funcţie de data la care va începe campionatul, vom pleca fie pe 23 iulie, fie pe 1 august. Va fi foarte cald atunci, din acest motiv am ales să mergem undeva la munte”.

Tehnicianul vâlcenilor nu a luat încă decizii în privinţa lotului, dar este de aşteptat să renunţe la câţiva dintre jucătorii care au evoluat foarte puţin. „Pentru mine s-a terminat vacanţa, sunt multe lucruri de făcut şi de pus la punct pentru sezonul viitor. Mă voi întâlni şi cu patronii clubului şi vom discuta concret despre jucători, la cine renunţăm şi pe ce posturi încercăm să aducem”. Până acum, au părăsit echipa Menassel şi Botaş, aflaţi la final de contract, iar lui Negruţ, Voinea şi Cucui le-au expirat împrumuturile şi au revenit la echipele lor, fiind şanse mici să fie redirecţionaţi din nou la Damila. Astfel, oficialii clubului trebuie să caute atacanţi, dar şi un mijlocaş central.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...