e cu fulare, vuvuzele, lacrimi şi bătăi de pumni în piept prin consiliul local. Motivul: salvarea handbalului vâlcean, recuperarea palmaresului CS Oltchim şi înscrierea unei noi echipe în Liga Naţională de Handbal Feminin. Dincolo de intenţia onorabilă a unor consilieri locali de a păstra măcar amintirea brandului care a făcut cunoscut Râmnicul în toată Europa, nu cred că o asemenea iniţiativă îşi are rostul. În primul rând, handbalul vâlcean nu are cum să dispară atâta vreme cât echipa Centrului Naţional de Excelenţă în Handbal evoluează în campionat: Înfiinţarea unei noi asociaţii de susţinere a handbalului şi bla-bla-bla-ul care urmează în tot acest proiect este tot atât de benefică cât o frecţie la un picior de lemn.
În spatele iniţiativei nu stau suporterii echipei Oltchim şi nici 11 consilieri locali. Apele par mai degrabă agitate de fostul finanţator al CS Oltchim, Constantin Roibu, şi ciracii săi în căutarea unor noi surse de venit pe perioada crizei. Aflat pe ultima sută de metri înaintea cununiei cu Adina Meiroşu, fostul director general al combinatului chimic vrea probabil să îi facă un cadou pe măsură alesei inimii sale, aflată din păcate la final de carieră. O obişnuinţă din perioada în care suplimentările de fonduri în club soseau de la bugetul local al Râmnicului îi împinge şi acum pe autorii acestui proiect să ia în calcul banul public drept unica formă de finanţare a unui club sportiv. 150.000 euro colectaţi de la agenţii economici sub pretextul recompensei date pentru performanţă în handbal au luat an de an calea CS Oltchim, reprezentând suma luată în calcul pentru acordarea primelor de victorie cu echipe precum Poşta Câlnău sau CSM Ploieşti.
În Râmnicu Vâlcea, Sala Polivalentă Traian a găzduit şi alte discipline trecute cu vederea de oficiali în momentul repartizării taxelor colectate pentru Sport şi Cultură. Antrenorii de la tineret ale unor vedete din fotbal precum Rusescu sau Costea au primit o plachetă, felicitări şi cam atât din partea autorităţilor locale. Ar fi poate timpul ca membrii consiliului local să îşi îndrepte atenţia şi asupra performanţelor realizate la nivel de juniorat şi tineret, aşa cum ar putea să îşi îndrepte privirea şi spre alte discipline sportive practicate în municipiu. La ora aceasta, multe dintre ele sunt adevărate „sporturi ale foamei”, antrenorii încasând-şi veniturile doar din cotizaţiile acordate de părinţi. Să fim bine înţeleşi, sunt mândru de ceea ce au realizat galacticele vâlcene, dar un club sportiv de elită trebuie să se şi autofinanţeze, nu doar să stea cu mâna întinsă pe la uşile instituţiilor publice.
