Opinii

 

De ce nu sunt justificate salarii mari la reglementatorii autohtoni

În aceste zile se alege, iar, o parte sau întreaga conducere ASF (nu am înţeles dacă toţi cei numiţi trebuie să fie numiţi din nou). Procesul este lipsit de transparenţă totală şi din nou discutăm despre salariile mari de la ASF. Am vrut să fac un comentariu separat despre aceste salarii, dar am tot amânat până când domnul T. Stolojan mi-a oferit un motiv.

Ce nu înţelege domnul T. Stolojan este că şi la ASF şi la BNR conducerea, care ar trebui să fie formată din “forţă de muncă calificată”, cum o numeşte domnia sa, este NUMITĂ şi nu şi-a câştigat locul în urma unui concurs. Conducerile acestor instituţii au fost numite de CLASA POLITICĂ, care sincer nu ştiu ce criterii foloseşte. Sunt curios câţi din cei care formează cele două conduceri au lucrat într-o instituţie privată de genul celei pe care o reglementează, fie instituţie financiară sau bancară. Sau câţi din cei propuşi au studiat şi analizat pieţele respective şi pe urmă au publicat rezultatele acestor analize.
Este adevărat că bancherii centrali şi reglementatorii în general sunt numiţi peste tot în lume. Nu este optim, dar măcar criteriile care stau la bază şi care “te califică” sau nu pentru asemenea poziţii sunt respectate. Aceste criterii au rolul de a tria pe cei care se califică şi de obicei sunt foarte specifice: experienţa practică în domeniu, studii - cărţi publicate în jurnale de circulaţie internaţională etc. De exemplu, bancherii centrali sunt oameni care ori au lucrat în bănci private, ori şi-au dedicat viaţa înţelegerii fenomenelor monetare. La fel şi în cazul celorlalţi reglementatori, se caută oameni care fie au lucrat în sistemul respectiv, fie au încercat să dezvolte piaţa respectivă prin propriile analize şi studii.
În România, NUMIRILE, indiferent de ce instituţie vorbim, sunt doar pe criterii politice (şi pe urmă ne mirăm că nu “funcţionează” pieţele). Având în vedere acest “detaliu”, salariile mari din România nu sunt justificate pentru niciunul dintre reglementatorii pieţelor financiar-bancare.

Declaraţia domnului T. Stolojan:
”Eu nu trebuie să chem un partid politic să-mi spună cât să-i dau salariu la ăsta, există reguli în lume pe care trebuie să le preluăm în economia de piaţă. Dar nu vrem, ca şi la Banca Naţională. Nu e nevoie să vină cineva să le spună că şi-au stabilit salariile prea mari. (…) Mă uit care este nivelul salarizării stabilite în societăţile de asigurare pe care această instituţie trebuie să le supravegheze. Şi dacă nivelul veniturilor la toate firmele de asigurare care trebuie supravegheate de această instituţie este de 1, lor le dau 1,1, simplu. De ce? Ca să poată să atragă o forţă de muncă înalt calificată, capabilă să asigure supravegherea instituţiilor de asigurare”, a menţionat europarlamentarul PDL. (sursa ZF, articol “Stolojan: Am un punct de vedere diferit de al lui Traian Băsescu. Salariile la instituţii precum ASF trebuie să fie puţin mai mari decât în privat”).

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...