Şeful IPJ Gorj este verificat de Corpul de Control al ministrului, după ce patronul unei brutării din Motru, care susţine că este victima unor abuzuri comandate de acesta, a intrat în greva foamei, iar duminică a protestat în stradă, alături de cei aproximativ 200 de angajaţi ai săi, potrivit MAI. „Având în vedere protestul public care a avut loc în ziua de 17.06.2013 în municipiul Motru, cât şi memoriul domnului Râmescu Mihai adresat în aceeaşi zi conducerii Ministerului Afacerilor Interne (MAI), ministrul Radu Stroe a dispus ca o echipă a Corpului de Control al ministrului să verifice aspectele semnalate care îl privesc în mod direct pe inspectorul şef al IPJ Gorj, comisar şef Viorel Salvador Caragea", arată Ministerul Afacerilor Interne (MAI), într-un comunicat de presă. Potrivit unor surse din MAI, omul de afaceri i-a trimis ministrului Radu Stroe un memoriu în care s-a plâns că, de mai multă vreme, firmele sale sunt ţinta unor controale repetate din partea poliţiştilor, la solicitarea expresă a şefului IPJ Gorj, Viorel Salvador Caragea. Ofiţerul ar vrea astfel să se răzbune pentru faptul că Râmescu l-ar fi refuzat atunci când i-a propus un parteneriat între Inspectoratul de Poliţie şi o brutărie a omului de afaceri. De atunci, firmele lui Mihai Râmescu ar fi făcut obiectul unor verificări succesive, iar omul de afaceri s-ar fi ales cu mai multe dosare de cercetare. Ca urmare, bărbatul a intrat în greva foamei la jumătatea săptămânii trecute, iar duminică a obţinut autorizaţie de la Primăria Motru şi a ieşit în stradă, împreună cu 200 de angajaţi ai săi.
Poliţist cu antecedente
Caragea a mai făcut obiectul a două controale, unul dispus tot de Radu Stroe şi un altul solicitat de şeful Poliţiei Române, Petre Tobă. La începutul acestui an, mai mulţi poliţişti au sesizat conducerii Ministerului Afacerilor Interne abateri care ar fi fost comise de şeful IPJ Gorj. În urma verificării, Viorel Salvador Caragea a primit un avertisment. Şeful IPJ Gorj a fost verificat şi de Corpul de Control al Poliţiei Române, după ce unul dintre adjuncţii săi, Ionel Voinescu, a reclamat faptul că, din răzbunare, Caragea i-a dat, în urma evaluării profesionale, calificativul "satisfăcător".
Reclamat la Bucureşti de adjunctul Poliţiei Judeţene Gorj
Adjunctul Poliţiei Judeţene Gorj Ion Voinescu îşi acuză şeful, Viorel Caragea, de abuzuri şi presiuni, trimiţând la Ministerul de Interne, de la începutul acestui an, trei rapoarte în acest sens, în timp ce Caragea susţine că faptele sesizate de Voinescu au fost deja verificate de procurori.
Adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj Ion Voinescu a declarat că, de la începutul acestui an, a trimis la Ministerul Afacerilor Interne (MAI) trei rapoarte care vizează activitatea şefului său, Viorel Salvador Caragea.
Ion Voinescu a spus că primul raport în acest sens a fost trimis la Bucureşti în luna ianuarie, fiind reclamate abuzuri şi presiuni din partea lui Viorel Caragea, el precizând însă că nu a primit niciun răspuns.
Astfel, el a mai depus un raport în luna martie, însă nici de această dată nu i s-a răspuns. În urmă cu câteva zile, după ce o echipă a Corpului de Control al ministrului de Interne Radu Stroe s-a deplasat la Târgu Jiu pentru a-l verifica pe şeful IPJ Gorj, Voinescu a înaintat MAI un al treilea raport.
Ion Voinescu a afirmat că în raportul respectiv, care are patru pagini, a denunţat limbajul neadecvat pe care îl foloseşte Caragea cu subordonaţii săi, dar şi cu persoanele anchetate penal.
Voinescu a mai spus că şeful IPJ Gorj i-a făcut plângere la Parchetul Curţii de Apel Craiova pentru a-i "păta" CV-ul, iar recent l-a trimis în concediu de odihnă obligatoriu.
"În 4 iunie am făcut raport să trec în rezervă, dar pe 17 mi-a făcut ordin de serviciu ca să intru în concediu de odihnă şi mi-a cerut imperativ să părăsesc unitatea. În tot acest timp am fost la serviciu, am semnat documente, iar în 14 iunie am fost nevoit să merg la Craiova la Parchet, unde m-a reclamat cu o chestiune veche din 2002 şi în care nu sunt implicat", a declarat comisarul şef Ion Voinescu.
Acesta a precizat că de la 1 iulie va ieşi la pensie, susţinând că în cei patru ani în care a fost adjunct la IPJ Gorj a ieşit de două ori la raport în faţa superiorilor de la Bucureşti pentru a sesiza anumite abuzuri ale şefului său, fără să primească însă vreun răspuns, motiv pentru care s-a decis să întocmească şi să trimită raportul respectiv Corpului de Control al MAI.
"În cei patru ani am ieşit de două ori la raport în faţa domnului Petre Tobă, iar acum am întocmit acest raport. Nu am primit niciun răspuns. Cred că domnul Caragea ar trebui chiar premiat pentru că şi-a atins ţintele. Şi eu şi alţi ofiţeri am ieşit la pensie fiind în conflict cu dumnealui. Ca mine mai sunt şi Daniel Crăciun, fost adjunct la Poliţia Târgu Jiu, Ion Savu, fost şef la Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, precum şi alţi foşti ofiţeri", a spus Voinescu.
El a menţionat că aşteaptă un răspuns la raportul înaintat Corpului de Control al ministrului de Interne.
La rândul său, şeful IPJ Gorj, comisarul şef Viorel Salvador Caragea, a declarat, duminică, pentru corespondentul Mediafax că faptele sesizate de Ion Voinescu în raportul înaintat Corpului de Control au fost verificate deja de către procurori, precizând că în ultimii ani a fost reclamat la Parchetul Curţii de Apel Craiova de mai mulţi ofiţeri, însă dosarele au fost închise după ce s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
"Am avut o plângere la Parchetul Curţii de Apel Craiova pe această temă şi s-a dat neînceperea urmării penale. Eu mă supun oricărui control, nu e nicio problemă, dar aceste chestiuni au fost deja lămurite de procurori. Sunt nemulţumirile unor colegi care, din păcate, nu au reuşit să ţină pasul cu modernizarea Poliţiei Române în această perioadă", a declarat şeful IPJ Gorj.
Viorel Caragea este şef al IPJ Gorj din iulie 2009, anterior el fiind adjunct al instituţiei, dar şi al Poliţiei Târgu Jiu.








