În aproximativ doi ani, reţeaua de apă şi canalizare din Filiaşi va fi pusă la punct. Lucrările, a căror valoare se ridică la aproximativ 12 milioane euro, sunt executate în cadrul proiectului „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în Judeţul Dolj”, accesat de Consiliul Judeţean Dolj, care are o valoare totală de peste 185 milioane euro. „Suntem într-unul dintre centrele urbane care a crescut foarte mult în ultimul timp. Filiaşul este unul dintre cele mai mari oraşe ale judeţului Dolj, cu 18.000 de locuitori. Are de partea sa foarte multe avantaje, în sensul că la Filiaşi găsim o infrastructură bună, are gaze, are foarte multe utilităţi. Ca orice localitate are însă şi câteva deficienţe, în sensul că are probleme încă nerezolvate cu apa şi canalizarea. Circa 7,5 milioane euro ajung la Filiaşi pe 19 kilometri de străzi, unde va fi adusă aducţiunea de apă, pe 1.250 de branşamente, care se fac gratuit către populaţie. De asemenea, se va introduce canalizarea menajeră pe o lungime de 33 kilometri, la care se adaugă încă 1,5 kilometri de reabilitare a canalizării existente. În plus, se reface vechea staţie de epurare şi se face una nouă, în valoare totală de circa 4,7 milioane euro", a precizat preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, cu ocazia inaugurării şantierului.
La rândul său, primarul oraşului Filiaşi, Nicolae Stăncioi, a afirmat: „Este una dintre cele mai importante lucrări care s-au executat în Filiaşi. Odată cu apariţia blocurilor noi, care s-au racordat la reţele de apă şi canalizare existente, s-a constatat că nu mai pot face faţă. Sunt insuficiente. De asemenea, staţia de epurare nu mai poate să ducă cantităţile de apă uzată, rezultată de la populaţie".
Contractul a fost semnat cu un consorţiu format din Construcciones Lujan – Lujan Constructii SRL – Primaserv SRL. Durata de execuţie a Contractului este de 23 de luni, începând cu data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
Administraţie
19.06.2013
Filiaşiul se transformă în şantier
12 milioane de euro vor fi investiţi în oraşul doljean ca urmare a implementării Masterplanului de apă

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >
Administraţie
09.09.2026
Primăria Râmnicului vine în sprijinul copiilor cu dizabilităţi relocaţi de la Centrul „Andreea”
Administraţie
02.09.2026







